la gunoi cu fluturii

ok...capitolul urmator...m-am cam saturat de fluturi,sincer.e drept ca nu pleaca ei niciodata, dar ce sens are sa tot zboare pe aici si sa ma amageasca pe mine ca si cand nu as avea nimic mai bun de facut decat sa visez la cai verzi pe pereti?asa ca ii las sa zboare pe aici.ii mai bag in seama ocazional,cand ma plictisesc. in rest, imi vad de viata mea.sentimentele frumoase care ma incearca mi le pun eu in scena, nu acesti fluturi,legendari deja.ei sunt de vina ca uneori dau cu piciorul adevaratei fericiri pentru ca reactionez instinctiv...de fiecare data cand persoana a carei inima bate pentru mine, imi intinde mana ca sa imi indeplineasca visul, eu refuz...pentru ca imi aduc aminte de alti ochi, alte buze si niste cuvinte rostite superficial care m-au dat peste cap,dar in acelasi timp de telefoanele primite in zori, de promisiunile rostite cu inima, de imbratisarea lui...si toate se intrepatrund, se amesteca, isi pierd conturul, le pun intr-o cutie de carton, le leg cu o funda roz si le arunc la gunoi...cu tot cu roiul de fluturi.

Fluturii niciodata nu pleaca :)

a venit si ploaia azi, insa fluturii mei au continuat sa se inalte.dansau in acordurile cantecelor ei.in fiecare dimineata ma trezec cu ei, fie ca sunt in patul neprimitor de la camin,acasa sau altundeva...pentru ca zborul lor nu tine de loc ci de faptul ca eu il port in suflet .ei imi amintesc zilnic de existenta TA. pentru ca doar TU poti modela un sentiment atat de implinitor precum cel ce ma incearca.e adevarat...e un sentiment ce leaga oameni, suflete ce au prins trup ,renuntand astfel la perfectiunea care incearca sa TE imite . asa este...ne nastem pentru a trece la imperfectiune, incercand sa schimbam noi lumea inapoi in bine. e sansa noastra sa luam viata in piept si sa o facem exact asa cum ne-o dorim.e momentul cand reteta fericirii ne e incredintata, noi trebuind sa gasim ingredientele potrivite.unii le gasesc in subsoluri intunecate si bubuinde, altii in sticle fara fund, foarte multi chiar in suferinta celorlalti...dar eu, eu am gasit aceste ingrediente altundeva:in zambetele si cuvintele prietenilor mei si nu in ultimul rand in privirea lui ciocolatie.e o sursa interminabila de optimism, caldura,lumina sufleteasca si iubire. am incercat sa le amestec, sa le imbin in diferite proportii. astfel am gasit si cadoul TAU. o lume in care ploaia e binecuvantarea cerului, astrele-candele ce ma calauzesc pana la regasirea , din nou, a perfectiunii, curcubeul-drumul meu spre TINE , drum pe care voi intregi licoarea magica ce-mi va umple orizontul de zambete si sufletul de lumina.

Fluturi, fluturi ...

sunt momente cand toti te uita si uiti de toti,cand totul e negru si negrul e-n tot ai vrea sa uiti si tu de lume.si acele clipe sunt cand fluturii se trezesc la viata si iti inunda corpul, iti coloreaza orizontul...se face din nou zi. si e acea zi care iti lumineaza chipul noaptea cand dormi, care iti face lacrimile sa semene cu picaturi de cristal, care iti face ochii sa luceasca,e lumina pe care o emani si care te deosebeste de ceilalti...te face speciala.

si sufletul ti se umple de caldura, si pe fata, Stim-Noi-Cine iti deseneaza un zambet in culorile curcubeului, un zambet ce doar dispretul lui il mai poate sterge, un zambet care straluceste sub zborul fluturilor, un zambet ce rasare si apune zi de zi, cu soarele.

multumesc ca mi-ai dat si zile senine, ca TU de acolo, de sus, ai grija de sufletul meu :)

Jocul cu focul

A trecut ceva vreme de cand nu am mai scris.Sincer, m-am gandit sa nu o mai fac vreodata. Toata viata pe care o pun eu in aceste cuvinte se stinge precum o stea cazatoare, impreuna cu scanteile de speranta ce prind forma in umbra cuvintelor.De fiecare data promit sa nu mai deschid ochii in fata focului ce se naste mereu din nimic,insa intotdeauna cedez caldurii ei care ma cuprinde, ma mangaie si sfarsesc mereu prin a ma arde.
In ultimele zile am simtit din nou acel foc,dar de data asta a fost unul diferit.Il pandesc de luni de zile, cum creste, cum a prins diferite forme si nuante impreuna cu apusurile ruginii ale toamnei, cum ma surprinde de fiecare data , atunci cand ma astept mai putin.
A prins viata in trupul celei mai neasteptate persoAne.Cateva cuvinte au fost destule pentru a-mi taia rasuflarea si a ma face sa-mi doresc sa fi fost eu vinul ce-l sorbea atat de elegant din paharul alb de plastic.Insa am ramas doar cu dorinta, evident...si cu numele lui pe buze.Inchid ochii si parca mai aud sunetul pasilor lui in urma mea,ecoul glasului lui in strazile incremenite de noapte,vorbele lui incarcate cu ironie fina si subintelesuri.
Il tot caut de ceva vreme. Parca incearca sa imi suceasca mintile...sau e doar mintea mea? E din nou complotul sortii impotriva mea.Incearca sa ma dezarmeze in fata unei situatii care tinde sa se repete la nesfarsit,sub diferite forme.Ma intreb pentru a cata oara ma va ridica si,mai apoi, ma va tranti la pamant ?Pentru a cata oara voi primi palma de la viata pe acelasi obraz?Pentru a cata oara fug dupa un tren deja pierdut?Raspunsul e pe atat de simplu, pe cat e de complicata situatia...Atata timp cat voi dori si voi spera, voi fi si sortita sa ingrop cenusele fiecarui vis care se naste din doua vorbe si o privire . Dar de aceasta data imi doresc atat de tare sa nu...de ce n-ar fi singurul doliu pe care il mai vad vreodata ,in negrul ochilor lui si in berea amara uitata pe masa ?