Jocul cu focul

A trecut ceva vreme de cand nu am mai scris.Sincer, m-am gandit sa nu o mai fac vreodata. Toata viata pe care o pun eu in aceste cuvinte se stinge precum o stea cazatoare, impreuna cu scanteile de speranta ce prind forma in umbra cuvintelor.De fiecare data promit sa nu mai deschid ochii in fata focului ce se naste mereu din nimic,insa intotdeauna cedez caldurii ei care ma cuprinde, ma mangaie si sfarsesc mereu prin a ma arde.
In ultimele zile am simtit din nou acel foc,dar de data asta a fost unul diferit.Il pandesc de luni de zile, cum creste, cum a prins diferite forme si nuante impreuna cu apusurile ruginii ale toamnei, cum ma surprinde de fiecare data , atunci cand ma astept mai putin.
A prins viata in trupul celei mai neasteptate persoAne.Cateva cuvinte au fost destule pentru a-mi taia rasuflarea si a ma face sa-mi doresc sa fi fost eu vinul ce-l sorbea atat de elegant din paharul alb de plastic.Insa am ramas doar cu dorinta, evident...si cu numele lui pe buze.Inchid ochii si parca mai aud sunetul pasilor lui in urma mea,ecoul glasului lui in strazile incremenite de noapte,vorbele lui incarcate cu ironie fina si subintelesuri.
Il tot caut de ceva vreme. Parca incearca sa imi suceasca mintile...sau e doar mintea mea? E din nou complotul sortii impotriva mea.Incearca sa ma dezarmeze in fata unei situatii care tinde sa se repete la nesfarsit,sub diferite forme.Ma intreb pentru a cata oara ma va ridica si,mai apoi, ma va tranti la pamant ?Pentru a cata oara voi primi palma de la viata pe acelasi obraz?Pentru a cata oara fug dupa un tren deja pierdut?Raspunsul e pe atat de simplu, pe cat e de complicata situatia...Atata timp cat voi dori si voi spera, voi fi si sortita sa ingrop cenusele fiecarui vis care se naste din doua vorbe si o privire . Dar de aceasta data imi doresc atat de tare sa nu...de ce n-ar fi singurul doliu pe care il mai vad vreodata ,in negrul ochilor lui si in berea amara uitata pe masa ?