am fost odata "etajul 6"...

Au inceput sa se desprinda piesele din puzzle. Incepe sa nu mai aiba sens nimic. Acel haos organizat devine unul dezorganizat...

Abia daca mai rasuna "Cuz I can" sau "Just like a pill" pe holurile etajului... Una dintre voci s-a pierdut, cealalta e pe cale sa se piarda. Pana si vecinii de sus si-au incetat activitatile de week-end, care cu timpul au devenit zilnice. S-a lasat linistea. S-au spulberat si oamenii balconului,s-au stins si ultimele tigari ,s-a inchis si club 605.Nici ala de la 5 nu ne mai cheama "la o pipa"(:P). A tacut si chitara care rasuna in casa scarilor,a tacut pana si vocea care ne zgaria pe creier dimineata cand abia apucaseram sa adormim. Atata noroc ca nu s-a mai imbatat iar....nimeni :D.  Acum nu va mai fi nici cine sa stinga focul daca flacara tineretii o va mai lua iar razna in noi....

S-au dus toti...si cei rai, si cei buni. Doar tu incerci, in zadar, sa refaci fotografia rupta de timp in bucatele, cu asta te ocupi la fiecare cafea, dimineata (eventual devreme :P ). Mai dai cate un telefon, te mai uiti o data la fotografii, te mai intorci in timp ,dar linistea te smulge inapoi in realitate. Uneori iti doresti sa mai rasune "Supergirl" pe telefon, sa mai povestim ceva, sa mai razi, sa mai plang, sa mai rad, sa mai razi (pentru ca tu nu plangi :* )