Pe aripile timpului...

Reset

2011-01-16T19:10:00.003+02:00

try

dim r as System.Data.OleDB.OleDBDataReader
connection.open()
command1.commandText="alter table Prieteni drop column Colegi_facultate "
r=command1.executeReader

catch ex as Exception

show.messagebox(ex. message)

finally

conn.close()

end try

Raman cu voi

2011-01-16T18:39:00.007+02:00

Vreau sa ma cobor de pe buzele voastre, ale tuturor. Vreau sa mi se dea pacea de care am atata nevoie. Vreau sa pot visa, fara sa ma mai doara.Vreau sa plec...
Ma voi topi impreuna cu ultimele fasii de zapada, voi fi una cu Dunarea, ma voi varsa in mare. Voi da foc sforilor care ma mai leaga de acest loc, voi intoarce spatele Rasaritului, pentru Apus. Ma voi face una cu pamantul, pentru a ma naste din nou, din ploaie. Voi ploua peste voi, voi impartasi cu voi frigul cu care ma incojurati.Iarna ma voi transforma in viscol, vara in furtuna. Voi fi tot ce ati presupus voi ca sunt, pentru a va da in cele din urma dreptate. Voi fi cu voi, pentru ca nu ati vrut sa imi mai dati drumul.

nu orice broasca poate fi print

2010-12-14T20:25:00.002+02:00

obisnuiam sa cred in basme pana cand l-am citit pe acesta si te-am "intalnit" pe tine.esti singurul personaj din povestea pe care inca unele boboace de gradinita o mai asculta inainte de culcare.esti omul cu 7 masti: uneori don juan, alteori victima-i naiva, tanar rasfatat sau barbat trecut de prima tinerete, intruchiparea sinceritatii sau palida minciuna, copil... de obicei copil, asta esti.

degeaba te numesti "print" daca printesele nu mai sunt impresionate de calul alb pe spatele caruia te plimbi prin regat. degeaba promiti jumatate din imparatie in schimbul unui sarut, daca tot ce primesti este o sarutare pe frunte, un zambet si o usa inchisa in nas. esti probabil primul print nevrednic de titlul sau din basmele populare ale neamului nostru, pentru ca vrednicia nu o da doar dreptul de a te transforma din broscoi in tanar si chipes june, ci si felul in care o faci.sau esti ultimul care a incercat sa asigure continuitatea povestilor cu zmei si sfaristurilor fericite intr-o lume in care figurina de ceara conteaza mai mult decat sufletul care ii da stralucire?

te incapatanezi sa omori visele tinerelor copile.te incapatanezi sa demonstrezi ca nici macar basmele nu mai au puterea de a ne transpune intr-o stare de oarecare reverie ...te incapatanezi sa imi dai mereu dreptate...dar nu ma supar :). nici macar marele Creanga nu te-ar putea imbraca in Fat-Frumos, cu toate metaforele si hiperbolele din lume,pentru ca tu,tu ai fost adus din gresala in lumea celor care ar trebui sa dea culoare copilariei, fluturasi in stomac piticelor de-o schioapa care cred in tine, de o tanara ratacita care credea ca pe malurile Somesului traiesc broscute care implinesc vise,dar nu e asa:). printii adevarati traiesc doar in locuri in care soarele straluceste tot timpul si ceara care imbraca sufletele s-a topit demult...

am fost odata "etajul 6"...

2010-07-02T21:05:00.009+03:00

Au inceput sa se desprinda piesele din puzzle. Incepe sa nu mai aiba sens nimic. Acel haos organizat devine unul dezorganizat...

Abia daca mai rasuna "Cuz I can" sau "Just like a pill" pe holurile etajului... Una dintre voci s-a pierdut, cealalta e pe cale sa se piarda. Pana si vecinii de sus si-au incetat activitatile de week-end, care cu timpul au devenit zilnice. S-a lasat linistea. S-au spulberat si oamenii balconului,s-au stins si ultimele tigari ,s-a inchis si club 605.Nici ala de la 5 nu ne mai cheama "la o pipa"(:P). A tacut si chitara care rasuna in casa scarilor,a tacut pana si vocea care ne zgaria pe creier dimineata cand abia apucaseram sa adormim. Atata noroc ca nu s-a mai imbatat iar....nimeni :D. Acum nu va mai fi nici cine sa stinga focul daca flacara tineretii o va mai lua iar razna in noi....

S-au dus toti...si cei rai, si cei buni. Doar tu incerci, in zadar, sa refaci fotografia rupta de timp in bucatele, cu asta te ocupi la fiecare cafea, dimineata (eventual devreme :P ). Mai dai cate un telefon, te mai uiti o data la fotografii, te mai intorci in timp ,dar linistea te smulge inapoi in realitate. Uneori iti doresti sa mai rasune "Supergirl" pe telefon, sa mai povestim ceva, sa mai razi, sa mai plang, sa mai rad, sa mai razi (pentru ca tu nu plangi :* )

* *

2010-06-22T01:03:00.008+03:00

"Si niciodata ochii ei nu-si vor mai gasi oglinda in ochii lui, buzele ei nu-i vor mai rosti numele cu atata sete. Au fost doar clipe furate timpului, pasi facuti pe langa valsul vietii, iesiri din ritm care au facut toata magia serilor.A fost o scanteie stinsa cu apa plata, o noapte inecata in vin ,un val de pretexte . Dimineata , el s-a facut una cu zidul si a plecat... A luat cu el un colt din lumea ei, un pumn de vise facute praf .Cantecul ei preferat a devenit biciul care ii stoarce azi lacrimile. A plecat... si a luat cu el tot ce a fost frumos..."

si-a stins ultima tigara pe sufletul meu si a plecat , smulgandu-mi visele din piept, luandu-le cu el. deja se fac 7 zile de cand imi caut locul, 168 de ore de cand ascult ploaia, 10080 de minute de cand privesc usa, asteptand sa intre pe ea, 604800 de secunde in care mi-am dorit sa se intoarca, in zadar ... a plecat si nu se va mai intoarce niciodata.

Vecinii

2010-04-20T23:16:00.005+03:00

El,ea si gardul dintre doua lumi.El de o parte, ea de cealalta. Lumina , intuneric si liniste...Prea multa liniste. El priveste soarele, ea luna. Isi intalnesc privirile doar de 2 ori pe zi. La rasarit si la apus. Nu isi vorbesc niciodata ei,vecinii. Ea face doar umbra Pamantului, el e insusi trimisul Luminii in sat,si totusi, la mijlocul saptamanii, joaca in aceeasi hora, beau din aceeasi fantana,stau pe aceeasi banca, sub acelasi mar, apoi se retrage fiecare in lumea lui.

Ea isi cladeste casa in nuc, el doarme sub cerul liber. Ea fuge de zi, el se inveleste cu noaptea. Ea poarta negru, el alb.El face mereu cu mana trecatorilor, ea ii face cu mana doar persoanei din oglinda de pe perete. El are prieteni. Ea,doar un vecin. El canta cu pasarile, ea urla cu lupii.

Si a venit si ziua cand s-au saturat de atata tacere. Ei cauta acum spartura dintre lumi. Ea o gaseste. Citeste o carte.Deschide fereastra:invata sa zboare...catre lumina. El...Sare gardul. Se muta in casa din nuc. Isi doreste sa zboare...

Showtime.

2010-04-18T09:31:00.006+03:00

Ai sute de masti... Toata existenta ta se rezuma la punerea in scena a unui roman scris de cineva langa un pahar de ceva , piesa de teatru care se repeta cu fiecare minune , ce tinde sa fie din ce in ce mai rasuflata , doar ca in alte dimensiuni.

Tu esti fiecare dintre personaje. E doar o iluzie ca nu esti singur pe lume.Esti si print si cersetor, si cel care care ridica mana, si cel ce primeste palma. Ajungi pe lume printr-o minune, si ti-e dat sa dispari ca orice lucru trecator...Pentru ca suntem trecatori si nu ne putem sustrage acestui fapt. Suntem martorii propriei noastre judecati, judecata la care singurele probe graitoare sunt propriile noastre fapte.Avem dreptul sa devenim spectatori pentru urmatoarea piesa, sau sa trecem in randul celor care trag draperiile.

Ai impresia ca e atat de aglomerata aceasta scena, dar de fapt esti doar tu, purtand toate mastile ce au fost purtate vreodata. Te identifici la un moment dat cu tot ce te ciocnesti, si iti insusesti acele caracteristici involuntar. Astfel ajungi la lasarea cortinelor, sa fii un maestru al mastilor, crezand ca dai dovada de tarie de caracter.De fapt esti atat de influentabil... Te ascunzi dupa niste figurine de ceara , neavand curajul sa iesi in fata cortinei fara una din acoperamanturi. Sau ... oare nu avem chip, preluand din generatie in generatie masti ce s-au ridicat din intuneric pentru a contrazice cuvantul ce nu va intalni niciodata nerostirea?

Ma intreb cand se va mai naste vreodata Cel ce va aduce lumina in sala de spectacol...

Cartea

2010-03-11T20:39:00.007+02:00

Asta sunt eu, o carte deschisa cu paginile arse de soarta, o ciorna a Creatorului, o schita a ideii de om, o gramada de batiste de hartie, o colectie de blagosloviri si imprecatii , o carte de oaspeti, o poveste cu sfarsit trist. Sunt toate acestea si tot ce crezi tu ca sunt, sunt tot ce vezi si ce ai vrea sa vezi.Sunt ceea ce se povesteste ca sunt, si inca pe-atat. Pot fi totul, sau pot fi nimic.Pot fi cartea pe care o citesti intr-un compartiment de tren, sau Biblia care inca nici azi nu si-a aratat omului toate tainele. Poti sa ma citesti intr-o ora, sau intr-o viata.Pot fi cartea care iti lipseste din biblioteca, pot fi cartea pe care o citesti inainte de culcare sau cea cu care dormi sub perna.

Tu, tu poti fi cel care ma reintregeste, cel care imi gaseste foile lipsa, cel care imi umple paginile goale cu viata sau mi le pateaza cu cerneala, Tu poti face orice, pentru ca , in cele din urma, sunt doar un pret pe care poti sa alegi sa il platesti sau nu.Probabil sunt prea putin pentru tine, sau poate cineva cere prea mult pentru mine?Se poate sa nu imi gasesc sensul in viata ta plina cu numere si hieroglife, dar cu siguranta experienta merita efortul sa incerc sa il caut .

Eu ieri, eu azi...

2010-03-08T23:35:00.005+02:00

Ai facut ca nimic sa nu mai fie la fel.Zilele mele au devenit gri, indiferent de anotimp, zambetele sterse ,indiferent de persoana. Ai ucis tot ce era inca frumos in mine, mi-ai luat soarele, mi-ai luat visele si le-ai aruncat la caini. M-ai facut sa imi doresc ca viata mea sa fie un somn neintrerupt,din care doar moartea sa ma mai trezeasca. Mi-am dat o lume de culori si caldura...in schimbul a ce? A nopti nedormite, a intrebari ce pana si azi ma bantuie, in schimbul unui gol ce ma copleseste si pune semne de intrebare acolo unde alta data erau raspunsuri. E un urlet mut, care spune totusi atat de multe. Recita in continuu povestea unei iubiri ce s-a nascut din nimic, a crescut hranindu-se cu sperantele mele si a murit luand totul cu ea. A disparut precum o gramajoara de praf spulberata de vantul de primavara, imprastiindu-se in lume, imbolnavind alte suflete. O caut si azi, o caut sa imi inchei socotelile cu ea... A mai ramas doar ecoul unei chemari ce se loveste de zidul imens al indiferentei ce l-ai cladit in jurul meu,un zid ce ma sufoca, ma inghite, ma zdrobeste,ma desfiinteaza din randul celor vii, in timp ce eu caut explicatia la cum ai devenit nimicul din totul meu de ieri, cum te-ai transformat in lacrima din lumina ochilor mei, cum ai ajuns sa fii omul pe care mai bine il ocolesc decat sa trec pe langa el, cum dintr-un sentiment atat de implinitor s-a putut naste o cruce atat de grea,cea a greselii pe care si azi mi-e dat s-o port.

A gandi cu sufletul sau a iubi cu mintea?

2009-12-28T13:05:00.007+02:00

A incetat caseta roz de text sa se mai populeze, inimioarele sa pluteasca, agramaticalismele sa curga, telefonul sa mai sune.Nu mai exista noi...Am ramas doar eu si un semn de intrebare care probabil ma va urmari pe veci.Nu...Nu am de gand sa ma plang ca mi-ai dat peste cap echilibrul, nu iti voi reprosa ca m-ai mintit sau mi-ai tradat increderea,nu voi face nimic care sa iti arate cat sufar, pentru ca toate trec, dar petele pe constiinta raman.Nu sunt nimeni sa te judec , sa iti cer explicatii. Nu esti nimeni sa ma arunci in pragul disperarii.A fost alegerea ta sa "iubesti" cu mintea, iar a mea a fost sa "gandesc" cu sufletul. Oare cum ar fi fost mai bine?Cine va plange la sfarsit? Cel care a orbit prin masca de om bun ce o purta, sau cel care s-a lasat orbit purtandu-si sufletul in palme?

Si astfel se adevereste cugetarea "Oportunitatea-o ocazie de a te alege cu o dezamagire.". In cazul meu, o dezamagire ce m-a marcat definitiv, ce mi-a spulberat visele si le-a presarat pe calea ferata lustruita de personalul de la ora 12.06. Incerc adesea sa refac acel drum in gand, sa caut semne a ceea ce avea sa vina si nu gasesc nici o piesa nelalocul ei.A fost o miscare miseleasca a sortii.Eu inspir si trec mai departe.Pentru ca roata tot timpul se intoarce.

lumina voastra,intunericul meu

2009-11-29T20:33:00.007+02:00

si as fi dat orice,orice... ca acele brate sa nu se mai deschida niciodata.sa raman asa,ascultand bataile inimii lui...stiam ca zorii zilei urmau sa risipeasca orice urma de vraja. asa a si fost.mi-am lasat sentimentele in pijamale,le-am pus in geanta, si am plecat...am luat cu mine parfumul lui, privirea lui intiparita in minte-mi, caldura ultimei imbratisari si mi-am lasat, in schimb, acolo inima. o inima ce a devenit casanta cu timpul, o inima ce bate doar langa inima lui, inima ce mi-a devenit nefolositoare singura.

si mi-e atat de greu sa supravietuiesc singura, asa,in clujul gri ce respinge oamenii a caror chip nu mai e luminat de acea scanteie ce o purtam in suflet...imi duc veacul de pe o zi pe alta,in tacere, numarand zilele ramase pana la urmatoarea soapta,pana la urmatorul drum spre soare, spre soarele meu :).

fericire de cumparat

2009-11-15T00:03:00.000+02:00

am cumparat fericire.fericire ce se "vinde" contra cronometru.azi a fost una din acele zile pe care le ai doar de cateva ori intr-o viata, si pentru care merita ani intregi sa astepti. am simtit fiorul acela ce te ridica in al 9lea cer, am tinut fluturasii fericirii in palme, mi-am sfidat sablonul sobru ce ma defineste de obicei... si nu as fi vrut ca acele brate sa se deschida si sa ma lase sa plec, as mai fi stat , as fi oprit timpul, as fi infruntat si noaptea, pentru inca o clipa si un sarut.

mi-ai daruit scanteia ce a aprins flacara prin care mi te port in suflet. ai facut ca un vis sa prinda forma, ca un personaj sa prinda viata si trup, ca izvorul ce reprezenta viata din mine, de mult secat, sa prinda alte izvoare. mi-ai redat viata,m-ai facut sa sclipesc din nou,m-ai facut sa zambesc cu inima.ai dat forma la tot ce nu indraznesc nici macar sa sper. toate acestea te fac un erou...eroul meu, daca nu e prea putin pentru tine...si pentru asta, iti multumesc :)

mereu acei ochi negri...

2009-10-12T22:38:00.000+03:00

am visat din nou cu acei ochi negri, acei ochi care ma obsedeaza, care ma fac sa visez, care ma fac sa uit ca sunt departe de tot ceea ce iubesc si ma iubeste, acei ochi negri pentru care merita sa suport acest oras atat de rece si de respingator.

e persoana care mereu ma binedispune, e persoana care nu m-ar lasa niciodata sa plang, e persoana pentru care as urca 9 etaje pe jos, daca as stii ca ar sta la capatul lor, asteptandu-ma.e cel care ma face sa dau mereu tot ce e mai bun din mine, care imi pune in umbra defectele si scoate la lumina calitatile, e persoana langa care sunt un alt om, persoana pentru care as fi dispusa sa ma schimb.

e tot ce ti-ai putea dori si tu vreodata, e sclipirea care vine sa salveze o societate a carei existenta urmeaza sa fie inghitita de beton, autostrazi si masini. e acel ceva fara de care ma simt incompleta, e acel cineva pentru care ar merita sa astept oricat.e cel care ar putea initia schimbare de care toti avem nevoie.e unul dintre putinii care au curaj sa fie asa cum ar trebui toti sa fim.

dar eu...eu sunt una dintre cele care privesc,tac si isi asteapta soarta.asta fac si acum. scriu, inspir si trec mai departe.

plictiseala

2009-07-14T23:29:00.000+03:00

urasc plictiseala.ma pune mereu pe ganduri.nu imi place sa fiu silita sa ma gandesc la chestii care trezesc semne de intrebare in mintea mea. de exemplu acum...e 11.31 pm, 14 iulie 2009, vara, cald. si nu am somn. parca-parca as scrie si nu stiu ce.am atatea idei , dar toate se intrepatrund.parca mi-as plange de mila,dar poate m-as expune prea tare, parca m-as indragosti de niste ochi albastri,dar mi-e teama ca se vor confunda cu cerul care parca nu se mai satura sa fie atat de senin, parca m-as plimba, dar nu am ale cui maini sa le prind,parca m-as pune in parc pe o banca ...asa, fara vreun motiv...dar din pacate pentru mirobolantul meu oras, parc inseamna o suprfata betonata cu 2-3 buruieni si 3-4 copaci, cu banci rupte scufundate in coji de seminte.deci renunt si la aceasta idee.tot mai bine e acasa la ora asta,in pat,asteptand portia de somn privind stelutele fosforescente din tavan.si in aceste momente se nasc marile intrebari(care isi pierd farmecul pentru a doua zi dimineata, by the way) "unde gresesc?", "de ce X-uleasca poate asculta muzica ei enervanta cu boxele pe geam dupa-masa cand eu citesc mai bine?", "unde s-au dus prietenii?","unde e buna dispozitie care e promisa impreuna cu statutul de student?","unde sunt super-verile?"

p.s. aceasta postare nu e menita sa aduca satisfactie *anumitor* persoane.majoritatea care o citesc, stiu de ce e aici, ce inseamna si de ce am ales sa o postez.

la gunoi cu fluturii

2009-06-30T11:20:00.000+03:00

ok...capitolul urmator...m-am cam saturat de fluturi,sincer.e drept ca nu pleaca ei niciodata, dar ce sens are sa tot zboare pe aici si sa ma amageasca pe mine ca si cand nu as avea nimic mai bun de facut decat sa visez la cai verzi pe pereti?asa ca ii las sa zboare pe aici.ii mai bag in seama ocazional,cand ma plictisesc. in rest, imi vad de viata mea.sentimentele frumoase care ma incearca mi le pun eu in scena, nu acesti fluturi,legendari deja.ei sunt de vina ca uneori dau cu piciorul adevaratei fericiri pentru ca reactionez instinctiv...de fiecare data cand persoana a carei inima bate pentru mine, imi intinde mana ca sa imi indeplineasca visul, eu refuz...pentru ca imi aduc aminte de alti ochi, alte buze si niste cuvinte rostite superficial care m-au dat peste cap,dar in acelasi timp de telefoanele primite in zori, de promisiunile rostite cu inima, de imbratisarea lui...si toate se intrepatrund, se amesteca, isi pierd conturul, le pun intr-o cutie de carton, le leg cu o funda roz si le arunc la gunoi...cu tot cu roiul de fluturi.

Fluturii niciodata nu pleaca :)

2009-06-21T20:52:00.000+03:00

a venit si ploaia azi, insa fluturii mei au continuat sa se inalte.dansau in acordurile cantecelor ei.in fiecare dimineata ma trezec cu ei, fie ca sunt in patul neprimitor de la camin,acasa sau altundeva...pentru ca zborul lor nu tine de loc ci de faptul ca eu il port in suflet .ei imi amintesc zilnic de existenta TA. pentru ca doar TU poti modela un sentiment atat de implinitor precum cel ce ma incearca.e adevarat...e un sentiment ce leaga oameni, suflete ce au prins trup ,renuntand astfel la perfectiunea care incearca sa TE imite . asa este...ne nastem pentru a trece la imperfectiune, incercand sa schimbam noi lumea inapoi in bine. e sansa noastra sa luam viata in piept si sa o facem exact asa cum ne-o dorim.e momentul cand reteta fericirii ne e incredintata, noi trebuind sa gasim ingredientele potrivite.unii le gasesc in subsoluri intunecate si bubuinde, altii in sticle fara fund, foarte multi chiar in suferinta celorlalti...dar eu, eu am gasit aceste ingrediente altundeva:in zambetele si cuvintele prietenilor mei si nu in ultimul rand in privirea lui ciocolatie.e o sursa interminabila de optimism, caldura,lumina sufleteasca si iubire. am incercat sa le amestec, sa le imbin in diferite proportii. astfel am gasit si cadoul TAU. o lume in care ploaia e binecuvantarea cerului, astrele-candele ce ma calauzesc pana la regasirea , din nou, a perfectiunii, curcubeul-drumul meu spre TINE , drum pe care voi intregi licoarea magica ce-mi va umple orizontul de zambete si sufletul de lumina.

Fluturi, fluturi ...

2009-06-21T02:06:00.000+03:00

sunt momente cand toti te uita si uiti de toti,cand totul e negru si negrul e-n tot ai vrea sa uiti si tu de lume.si acele clipe sunt cand fluturii se trezesc la viata si iti inunda corpul, iti coloreaza orizontul...se face din nou zi. si e acea zi care iti lumineaza chipul noaptea cand dormi, care iti face lacrimile sa semene cu picaturi de cristal, care iti face ochii sa luceasca,e lumina pe care o emani si care te deosebeste de ceilalti...te face speciala.

si sufletul ti se umple de caldura, si pe fata, Stim-Noi-Cine iti deseneaza un zambet in culorile curcubeului, un zambet ce doar dispretul lui il mai poate sterge, un zambet care straluceste sub zborul fluturilor, un zambet ce rasare si apune zi de zi, cu soarele.

multumesc ca mi-ai dat si zile senine, ca TU de acolo, de sus, ai grija de sufletul meu :)

Jocul cu focul

2009-06-01T19:49:00.000+03:00

A trecut ceva vreme de cand nu am mai scris.Sincer, m-am gandit sa nu o mai fac vreodata. Toata viata pe care o pun eu in aceste cuvinte se stinge precum o stea cazatoare, impreuna cu scanteile de speranta ce prind forma in umbra cuvintelor.De fiecare data promit sa nu mai deschid ochii in fata focului ce se naste mereu din nimic,insa intotdeauna cedez caldurii ei care ma cuprinde, ma mangaie si sfarsesc mereu prin a ma arde.
In ultimele zile am simtit din nou acel foc,dar de data asta a fost unul diferit.Il pandesc de luni de zile, cum creste, cum a prins diferite forme si nuante impreuna cu apusurile ruginii ale toamnei, cum ma surprinde de fiecare data , atunci cand ma astept mai putin.
A prins viata in trupul celei mai neasteptate persoAne.Cateva cuvinte au fost destule pentru a-mi taia rasuflarea si a ma face sa-mi doresc sa fi fost eu vinul ce-l sorbea atat de elegant din paharul alb de plastic.Insa am ramas doar cu dorinta, evident...si cu numele lui pe buze.Inchid ochii si parca mai aud sunetul pasilor lui in urma mea,ecoul glasului lui in strazile incremenite de noapte,vorbele lui incarcate cu ironie fina si subintelesuri.
Il tot caut de ceva vreme. Parca incearca sa imi suceasca mintile...sau e doar mintea mea? E din nou complotul sortii impotriva mea.Incearca sa ma dezarmeze in fata unei situatii care tinde sa se repete la nesfarsit,sub diferite forme.Ma intreb pentru a cata oara ma va ridica si,mai apoi, ma va tranti la pamant ?Pentru a cata oara voi primi palma de la viata pe acelasi obraz?Pentru a cata oara fug dupa un tren deja pierdut?Raspunsul e pe atat de simplu, pe cat e de complicata situatia...Atata timp cat voi dori si voi spera, voi fi si sortita sa ingrop cenusele fiecarui vis care se naste din doua vorbe si o privire . Dar de aceasta data imi doresc atat de tare sa nu...de ce n-ar fi singurul doliu pe care il mai vad vreodata ,in negrul ochilor lui si in berea amara uitata pe masa ?

am ales sa ucid...

2009-03-26T12:44:00.000+02:00

ai avut vreodata impresia ca esti pus sa alegi intre tine,cel care isi cauta fericirea si intre tine, cel care se zbate cautandu-si un rost in viata.ti-ai sfasiat vreodata sufletul pentru a face ceea ce "e bine" si nu ceea ce vrei cu adevarat? ti-ai dat vreodata visele, clipele frumoase pe niste hartii care , eventual, iti vor asigura o viata decenta si o batranete senina? daca nu, sa nici nu o faci niciodata... sa nu eziti niciodata sa crezi in serile calde de vara in parc, in primaverile vesele, in ochii celui a carui privire o regasesti in toti si toate,in cel care iti mangaie sufletul de fiecare data cand te ia de mana, in cel care ar da totul pentru a-si odihni crestetul in bratele tale,in cel pentru care parfumul tau sufocant de dulce e aerul fara de care nu poate trai...
viata ar fi stearsa fara provocari, fara alegeri de genul acesta. alegerile marete, riscurile asumate, curajul de a fi fericit sunt lucrurile cu adevarat admirabile pe care le putem face,nicidecum performantele intelectuale...recunosc.sunt o lasa.mi-e frica sa ies toamna din casa fara umbrela, mi-e frica sa nu intarziu dimineata la ore, mi-e frica de intuneric,dar mai presus de toate...mi-e frica de zilele ce vor urma,pentru ca simt cum cantecele si culorile sufletului meu se ineaca in propria-mi amaraciune.mi-e frica ,de fiecare data cand mai sap la groapa propriei mele fericiri, ca nu voi mai putea lepada doliul,devenind umbra celei ce am invatat sa fiu langa tine. mi-ar placea sa spun ca e doar o pauza,ca e un vis urat din care maine ma voi putea trezi,speriata, dar in bratele tale....dar nu e asa...nu e asa, pentru ca am ales sa imi ucid eu visele...inainte sa ma omoare ele pe mine.

marti seara

2009-03-13T23:14:00.000+02:00

mainile-mi sunt obosite de atata scris, ochii-mi sunt obositi de atata privit, corpul mi-e obosit de atata viata inutila. am nevoie de liniste, de un cer albastru si de vocea ta....sa pot dormi, sa pot visa. am nevoie de un gand care sa ma poarte pana la tine.am nevoie de parfumul tau in loc de oxigen, am nevoie de tine...pentru a putea fi cu adevarat eu.

fara titlu :P

2009-02-16T12:59:00.000+02:00

da, stiu.am intarziat...cam o saptamana.dar asa e acasa. zboara timpul. revin cam intr-o sapt. pe 22 :)

Ultima suta ...

2009-02-01T19:40:00.000+02:00

Ultima suta de metri, ultimele eforturi, ultimele nopti stresate, ultimele zile pline de disperare pentru ca rotitele imi scartaie (sau daca totusi se rotesc, o fac in gol...) ,ultimele lacrimi de ciuda... ultimele. Nu credeam ca voi prinde ziua cand mi se va acri deja si de ceea ce imi place, ziua in care imi doresc sa desfiintez matematica cu tot cu Cauchy, Cantor and so on. Am nevoie disperata de pauza, sau ma voi scurtcircuita.Vorbesc foarte serios. De ce n-as fi eu a doua persoana care incendiaza o camera in caminul 14 din hasdeu anul asta?:P
Am ajuns la stadiu in care cafeaua, energizantele nu isi mai fac efectul. Nici amaratele de pastilute pentru memorie. Singurul lucru care ma mai calmeaza e muzica sau o carte buna, citita in graba intr-un drum Cluj-Baia Mare sau invers. Au mai ramas 3 zile, 3 zile pana cand tot chinul va lua sfarsit.Ma intreb cum voi reactiona cand voi constientiza ca au trecut aceste 5 saptamani de cosmar? Sper sa se intample asta inainte sa se termine vacanta :)). Mi-e atat de dor sa fac ceva doar pentru satisfactia mea, sa vad un film, sa ies la plimbare, sa merg la mall, sa ies cu prietenii prin oras fara sa fiu stresata de criza de timp. M-am saturat de aceasta lupta contra cronometru.M-am saturat ca viata mea sa fie organizata in functie de timp, si nu timpul meu in functie de ceea ce vreau eu sa fac.
Ma simt sleita de puteri, obosita, fara chef de a face ceva. Am constientizat ca nu doar unii oameni sunt vampiri de energie ci si sesiunea. Cate o perioada din asta iti toaca nervii. Nu degeaba in saptamanile de dupa, centrele universitare sunt ca niste furnicare in care studentii pleaca si vin ca hipnotizati, revansandu-se pentru saptamanile de "abstinenta" .
Si acum...sa ma intorc la ale mele.Am mai pierdut o ora.Revin duminica...Sper. Daca o sa imi revin dupa zilele de "bucurie" :D .

"prieteni" vs. prieteni

2009-01-27T19:08:00.000+02:00

ne amaraste multe zile acest subiect, nu?... cand suntem pusi sa alegem merele stricate de cele bune . apoi ne intrebam daca cele frumoase nu sunt putrede pe dinauntru , sau daca cele lovite nu sunt cumva totusi sanatoase... ne e frica de esec,ne e frica sa ne alegem cu niste poame care ne-ar putea amari si mai mult viata.
si ma intreb cum , totusi, zambim acelor oameni care accidental au ajuns in vecinatatea noastra, dar cu care nu avem nimic de impartit.ne streseaza, ne enerveaza, dar din bun simt ne comportam. doar asa ne-au invatat mama si tata.ne e greu sa spunem adevarul in fata, desi simtit ca innebunim de fiecare data cand unul dintre "prietenii" nostri ne cere o mica favoare, promitand ca se va revansa.acceptam ,ca deah...asa e frumos.si apoi "prietenul" dispare. are probleme, treburi, chestii serioase saracul. nu e ca nu s-ar gandi daca existam sau nu,nici vorba. e doar extrem de ocupat. ne va cauta... asta va fi urmatoarea data cand va mai avea nevoie de noi.
mai exista inca o categorie de dragi "prieteni"...aceia care iti vor binele,imediat dupa ce lor le e (mai intai) bine. acestia nu vor niciodata sa te obosesti prea mult cu munca sau invatatul. acestia vor sa aiba in tine un prieten odihnit, linistit, care nu isi face griji pentru ziua de maine.se straduiesc sa imbrace viata in roz.de ce? ca sa traiasca ei in realitatea gri, fericirea fiindu-le umbrita de o mare problema..."ce sa faca ei cu banii castigati pe spinarea ta?".dar de obicei nu ajungem noi sa aflam aceasta intrebare care ii framanta. au ei grija sa nu ne framante si pe noi.
sa nu uitam de prietenii ocazionali.cei care ne cauta cand vor sa iasa la o distractie. insa nu toti avem "privilegiul" de a avea asemenea prieteni.trebuie sa ai calitati cum ar fi: portofel gros, masina(daca se poate), sa fi nebun din cale-afara, etc.
ultima oprire...prietenii in adevaratul sens al cuvantului. sunt raritati, ce e drept. eu ma mandresc ca am putini,dar macar sunt de calitate. de obicei pe ei ii ranim, fara sa vrem, cel mai des. pentru ca ei ne sunt alaturi cand vrem sa plangem, ei impart cu noi fericirea,pe ei ne descarcam furia. ei ne ofera suportul lor neconditionat. ei sunt paravanele care amortizeaza loviturile sortii.una dintre vocile care raspund la telefon cand ni se prabuseste lumea e dintre ei.
asa....astfel am demonstrat si multiplele sensuri ale cuvantului "prieten".un prieten poate fi cel care te scoata din groapa cu noroi, sau cel care te imbranceste sa cazi de tot in ea. e prieten cel care se bucura impreuna cu tine, sau cel care sta sa plangi pe umarul lui?asta e intrebarea...

aberatie

2009-01-26T22:57:00.000+02:00

este impresionant cum anumite vorbe,gesturi fara importanta, aparent, ale unui om imi pot marca comportamentul. pana nu demult aveam impresia (falsa, se pare) ca sunt stapana pe propria-mi viata...acum incep sa ma indoiesc de acest lucru , constatand ca sunt atat de vulnerabila in fata anumitor aspecte ale stersei mele existente din clujul cel mult-iubit de atatia tineri. ma simt goala, secata de idei, de sentimente care ar putea da nastere unei povesti cum se intampla nu cu mult timp in urma.
mi-am pierdut pana si identitatea...cea spirituala. muzica cea pe care am iubit-o atata timp, cea care ma insotea, care imi umplea viata parca a disparut.nu ma mai cheama cum o facea inainte, nu mai simt nici eu dorinta sa o caut.ne-am pierdut.
acum astept schimbarea...asta ar urma in mod firesc...doar nu pot ramane blocata intre doua stari ,nu? ceva trebuie sa se intample. simt nevoia de a vorbi, de a-mi vorbi, de-a ma trezi pe mine insami din acest somn adanc de iarna care ma pierde intre cifre. vreau sa gust si eu din viata in inghitituri mici, sa o sorb ca pe o bautura scumpa, sa o savurez.m-am saturat ca facultatea sa mi-o administreze in doze mediocre care isi pierd si putina savoarea la sfarsit de semestre. vreau sa ma imbat cu ea. sa ma trezesc in fiecare dimineata cu dureri de cap, semn ca am mai trait o noapte.nu vreau sa imi petrec aproape jumatate din viata in pat, dormind, incarcandu-mi bateriile pentru ca goana dupa "nu-stiu-ce" sa ma oboseasca, fara sens, din nou.
m-am saturat sa imi fure somnul cafeaua,m-am saturat sa visez cifre,m-am saturat sa nu ma lase constiinta sa fac anumite chestii, m-am saturat sa am constiinta.e buna...de aruncat la gunoi. iti da dureri de cap intr-o lume in care banii dicteaza regulile jocului.

a new beginning

2009-01-11T17:06:00.000+02:00

a trecut mai mult de o luna cand am scris...am senzatia ca mi-a fost luata inspiratia...ca am suferit in acest timp o metamorfoza nu tocmai benefica...viata mea s-a transformat dintr-un nimic organizat intr-unul dezorganizat...nopti albe aiurea, oameni noi, timp pierdut...mult timp pierdut... pentru ce? pentru nimic.pentru cateva clipe dragute (pe care nu le regret) care nu au avut nicio legatura cu viata mea in general.
ma lovesc des de o fata a mea pe care nu o cunosteam...unde-i fata de opt'shpe ani care a plecat la inceputul lui octombrie de-acasa?in care colt al clujului s-a pierdut?pa care banca a ramas? pe care tramvai?incerc sa ma regasesc...ma caut printre etichetele pe care mi le pune lumea si nici una nu mi se potriveste.m-am saturat sa las o infatisare sa vb pentru mine,nu mai vreau ca un parfum sa spuna mai multe decat as vrea eu sa spun,ca ochii sa imi tradeze mereu gandurile.m-am saturat sa nu pot fi eu...m-am saturat de tot...dar mai e o luna, doar o luna pana la un nou inceput in care eu voi stabili regulile.sa vedem atunci cine va mai avea curaj sa joace acelasi joc cu mine...

momentul zero...

2008-12-02T00:14:00.000+02:00

au trecut luni de zile,dar de fiecare data cand ii aud vocea ma cutremur, ma trec fiorii, inchid ochii, inspir, gandesc la rece. pentru tine e un joc...un fel de "nu te supara frate" jucat in doi...tu si eu. uneori am impresia ca iei lucrurile in serios, alteori ca ma joci pe degete. poate lipsa de ocupatie sa fie cauza unei atitudini din care deriva indiferenta, dar in acelasi timp un interes ciudat de a trezi anumite sentimente intr-un suflet care e secat de orice urma de lumina si caldura? pot ochii tai glaciali sa fie focul ce ma arde, pe de o parte, si raceala ce ma ingheata alteori?poate vocea ta sa miste pamantul sub mine, sa il crape, sa ma ingroape in el?poate mana ta sa imi mangaie obrajii si in secunda imediat urmatoare sa ma trezeasca la realitate cu o palma? poti TU genera atatea sentimente contradictorii? e felul tau de-a fi sau o strategie bine pusa la punct pentru a manipula un biet om ce dezvolta o slabiciune pentru tine? iti face placere sa ma stii zbatandu-ma sa scap de sub acest jug?...
dar ma intreb daca iti va placea cand se va intoarce roata? daca te va bucura cand toate acele "ele" se vor intoarce impotriva ta? daca vraja ta va mai face fata cand mainile ce te-ar fi mangaiat se transforma in biciuri ? daca ochii tai vor mai avea acelasi efect ametitor cand ma voi intoarce, orbita de orgoliul pe care azi l-am calcat, fara mila, in picioare?...

fulguiala

2008-11-23T20:58:00.000+02:00

cum cristalele firave de gheata se frang pe obrazul meu in diminetile cu fulguiala din cluj, tot asa se inneaca in realitate visele mele de-a te mai vedea. adesea ma intreb daca are rost sa imi mai las sperantele sa se ridice la cer, sperand ca vor capata forma in mainile tale. e posibil ca distanta sa fie un dusman mai mare ca timpul? sa simti ca exista cineva acolo, o persoana de care te leaga firea, o persoana pe care daca inchizi ochii simti ca o atingi, si daca indraznesti sa clipesti, dispare totul in ceata...
ai dus vreodata lupta cu viitorul tau? ai vrut vreodata sa renunti la rutina, sa faci si tu o data in viata ce iti doresti? ai simtit vreodata ca iubesti , dar nu stii p cine? ca esti indragostita de-o voce atat de calda incat te topeste la telefon,ca patrunde pana in cea mai mica celula a ta si o face sa vibreze, de niste ochi de un albastru care ar opri si timpul in loc, de un print care pare coborat de pe cal alb , in clujul tau cel gri de toate zilele?
ai avea curajul sa te aventurezi asa, tu , adept al stiintelor exacte? sa indraznesti sa visezi pentru a-ti vedea visul materializat, sa iti cauti refugiul in niste brate care sunt atat de departe incat nu te pot cuprinde, sa iti pui tot ce ai mai de pret pe altarul unei dorinte arzatoare care ar putea transforma totul in scrum? ai avea tu curaj sa lezezi timpul, sa fugi la el, sa te inchizi in bratele lui, sa nu mai existe tu si el, ci doar voi, sa renunti la tot,pentru a te putea ridica la cer, precum un balon cu heliu...atata de fericita?

la limita...

2008-11-02T23:47:00.000+02:00

cand setea te ucide, ai putea sa refuzi picaturi de apa vie, otravita cu pulberi din fructul interzis? ai putea spune "nu" tentatiei, sa te ridici de pe jos , sa intorci spatele si sa pleci indiferenta? ai putea incremeni orice pornire arzanda ce prinde aripi in interiorul tau?
poti fi atat de rece la o mana intinsa, la o privire ce iti fura energia si doua buze intredeschise care vor sa soarba esenta vietii din tine? esti tu,femeie, atat de puternica sa rezisti? daca da, invata-ma si pe mine pentru ca pe zi ce trece ma mistuie din ce in ce mai mult dorinta sa ma pierd in bratele lui, sa musc din fructul oprit, sa ma bucur de gustul lui dulce , dar care a ucis atatea franturi de demnitate feminina. la urma urmei, ea e inca un nume in agenda telefonului sau in lista de mess, el este inca un dobitoc misogin care a vrut sa profite. vina se imparte: el ca a vrut, ea ca a acceptat... ce rost are sa mai cautam alte explicatii? ce rost are sa impachetam in hartie colorata faptul deja consumat?asta e firea umana. in noi incolteste samanta pacatului. de noi depinde daca ramane la stadiul de gand sau capata forma...

lumina pagana...

2008-10-29T21:00:00.000+02:00

dupa ce saptamani la rand te cufunzi in intuneric,te ridici , tu lumina pagana si ma orbesti, ma faci sa ma dezbrac de principii, sa imi scot pumnalul din geamantanul de sub pat si sa plec cu el... sa il infig in stomacul celui care vrea sa se apropie de mine...sa invart cutitul in rana, avand in fata ochilor buzele lui,ochii lui cerandu-mi sa imbrac giulgiul in care mi-am condus sufletul pe ultimul drum,la somn vesnic, in minte vocea lui,in agenda numarul lui de telefon...
mintea mea lupta sa ma elibereze din robie, insa vocea lui ma face sa cad de fiecare data cand ma ridic,ma face sa imi doresc sa imi vand sufletul diavolului pentru a gusta de pe buzelele lui veninul dulce al pacatului. si apoi pot sa mor fericita...cu sufletul la 2 m sub pamant, onoarea in cosul de gunoi de la coltul strazii, trupul invaluit in giulgiul rosu, cu ochii tintiti spre prietenii care m-au franat prea putin din pacate.
am de ales. sa imi pun capat zilelor sau sa duc mai departe un chin, cu mintea plina de franturi de sunete si imagini ce candva au reprezentat lumea in care traiam. tu ce ai alege? cum ai incerca sa te franezi? ce e corect la tine? ce e moral sau ce e placut, cel putin o data in viata pentru tine? ai putea rezista cand strangi la piept mainile ce visai ca iti redefinesc trupul prin mangaieri,in lumina diafana a lumanarilor...?

10..9..8......

2008-10-23T23:44:00.000+03:00

mi-a fost luata scanteia.mi-e sete de cifre, nu de simboluri ce,legate intre ele, contureaza stari,sentimente. voi mai scrie candva.nu se stie cand...deocamdata am trecut de la subdomeniul 'a'..'z' la '0'..'9'. lumanarea s-a stins,camera e acum luminata de un neon,e o lumina cruda ce imi sufoca simturile.nu vad. nu aud.respir aerul plin de praf.traiesc intre K-algebre,subspatii vectoriale, module, in lumi 3D cu limite finite sau infinite si stabilesc adevarul ce ma inconjoara cu ajutorul tabelelor de adevar sau a formelor normale. cumva ies mereu la lumina. dar de data aceasta e o lumina care distruge. am contactat boala. devin imuna la orice semn de afectiune sau ,din contra, de dispret din exterior. vad doar fondul alb, literele negre....sau in cel mai bun caz...fondul albastru si caraceterele galbene sau albe, dupa caz...incerc sa ma ridic de pe scaun...alt+f9...eroare. raman.catusele nu vor sa cada.timpul se accelereaza. ma inghite.10..9..8..7..6..5.......4.picata. la revedere cluj,bine te-am regasit baia mare.

Unde se duc sentimentele cand se duc?

2008-10-12T22:06:00.000+03:00

ne intrebam adesea cum dispar ,aproape de pe o zi pe alta, sentimente atat de puternice precum iubirea,sau de ce nu, ura.un prieten mi-a dat tema de gandire.concluzia la care am ajuns: noi etichetam sentimentele : iubirea e si cand avem fluturi in stomac,iubire e si cand ducem dorul persoanei iubite, iubire e si cand am fost inselati. asadar, sentimentele ,practic nu se duc nicaieri... ele capata doar alte valente.nu degeaba celebra afirmatie ca " de la iubire pana la ura e doar un pas" (sau viceversa).astfel,daca o persoana pe care azi o iubesti din tot sufletul maine te dezamageste, nu are rost sa spui ca "suferi din iubire"...suferi pentru ca ai fost ranit.punct. sunt deacord ca iubirea e un sentiment complex, un amestec de trairi, senzatii, ganduri, dar acest lucru nu inseamna ca ea nu poate capata alte valente. sau nu ati auzit niciodata de o casnicie in care initial partenerii au fost cei mai buni prieteni?ba chiar mai mult, una intre doua personare care nu se inghiteau candva? exista...

omul e mult prea complex pentru a putea fi limitat la o marioneta a trairilor si gandurilor sale, niste trairi care vin si pleaca precum vor. suntem ceea ce vrem sa fim, in consecinta, simtim ceea ce vrem .cum putem afirma ca suntem condusi de "ceva" ce nici nu e demonstrat ca exista... accept faptul ca omul reactioneaza la diferiti stimuli exterior in diverse moduri.e logic. dar asta nu inseamna ca un sentiment vine si pleaca. se transforma doar..primeste alte valente. anumiti stimuli sunt mai intensi, se schimba prioritatile s.a.m.d.

in cele din urma ,raspunsul la intrebare...nu se duc nicaieri sentimentele (:P). noi suntem cei care credem ca ceva e etern...si nu e.toate se schimba,pornind de la noi insine.

sarutul lui de ciocolata...

2008-10-12T14:39:00.000+03:00

ai simtit vreodata ca iti lipseste ceva si nu stii ce? ai dus vreodata dorul unor clipe ce nu le-ai trait practic niciodata?te-ai indragostit vreodata de un prieten cu care va aruncati mereu vorbe dulci din joaca?sau poate nu erau din joaca?... cred cu tarie in afirmatia ca "prietenie sincera intre un barbat si o femeie nu exista.".doar asta ma mai consoleaza cand visez ca jocul nostru nu e tocmai o joaca.e doar o tehnica de a ne masca sentimentele. vrem sa parem nepasatori cand poate ne dorim acelasi lucru....desi cand vine vorba de reprezentantii sexului masculin, lucrurile stau putin diferit.majoritatea au un scop prestabilit pe care numai ei il inteleg si atunci mai au curajul sa spuna ca noi,femeile suntem ciudate.

pe de alta parte, eu sunt sigura de nobletea sufletului lui si cred ca va veni si ziua cand vom ciocni la lumina unei lumanari un pahar de vin rosu...si pe urma voi primi si sarutul lui de ciocolata...

delir...

2008-10-09T21:09:00.000+03:00

parca azi te-am chemat cu gandul.imi doream atat de mult sa iti aud glasul, sa imi inchid ochii si sa te vad, sa iti simt parfumul , sa iti privesc buzele perfecte si ochii atat de expresivi, sa le urmaresc miscarea, sa ma pierd cu firea cand esti aproape de mine, sa pot sa iti spun ce gandesc ..desi au trecut doar cateva zile de cand ti-am contemplat chipul...mi-e frica...poate totul se intampla doar in mintea mea.poate mi se pare doar, sau poate cu fiecare moment cu care ezit te indepartez tot mai mult de mine. da-mi un semn, invata-ma ce trebuie sa fac, sa spun, scoate-ma din aceasta realitate clujeana atat de gri si inchide-ma in lumea ta. vreau sa fiu vocea care te trezeste dimineata, fiinta care iti vegheaza somnul noapte de noapte, prima persoana care iti zareste chipul somnoros ,mangaiat de rasarit, pierdut in cearsafurile cu parfum de ciocolata...sa te uit cu zilele si sa ma indragostesc cu noptile...

octombrie auriu...

2008-10-07T22:10:00.000+03:00

ai simtit vreodata ca te pierzi in ochii unei persoane pe care o stii de cateva clipe?ai avut vreodata senzatia ca ceea ce iti dicteaza mintea e total diferit de ce iti spune sufletul? ti-ai dorit vreodata sa nu iti pese de acel "si daca" si sa te lasi dusa de val? eu azi am simtit toate astea...m-au coplesit atatea ganduri, atatea trairi incat ezit sa le dau crezare.m-am indoit de o realitate pe care azi am reusit sa o ating, sa o vad cu ochii mei...a fost un sentiment care deja imi devenise strain, m-a facut sa imi pierd cuvintele, sa fiu rece precum gheata si de neclintit precum o stanca...sunt acele momente cand ochii spun un lucru si gura cu totul altceva, acele momente cand ai vrea sa poti spune "NU" precum un actor, cu sange rece.

dar ce se intampla cand trairile merg dincolo de ceea ce spunem? cand ai vrea sa nu iti pese nici de X , nici de Y, nici macar de principiile tale? oare de cate ori ne vom putea frana pana la refuz?...sau cand va veni clipa cand vei lasa la usa camerei parerile cu care te-a etichetat lumea si sa fii tu insati fara a fi nevoie de compromisuri? oare va veni ziua cand voi avea curaj sa fac exact ce imi doresc fara sa imi fie teama de mine insami?sa fii tu acela care imi va dezlega aripile si ma va invata sa zbor?

tragem linie si-adunam...

2008-09-20T22:48:00.000+03:00

mi se pare ca timpul zboara deja atat de repede...prea repede sa pot face tot ce imi doream in aceste ultime zile petrecute acasa.mi-as dori atat de mult sa pot da timpul inapoi cu 2 luni; as schimba atatea ,m-as putea lipsi de atatea lucruri ce mi le-a adus vara,de la asa-zisii prieteni pana la numere noi in agenda telefonului meu...numere ce stau acolo degeaba pentru ca nu am de gand sa le mai folosesc vreodata. pot sa spun ca vara asta a fost asa, de umplutura.am tot incercat sa ma regasesc ...in zadar,se pare. am incercat sa ma adun, sa redevin ceea ce eram inainte ca acest ultim an sa ma dea cu totul peste cap. uneori cred ca era mai bine sa raman acea persoana care schita cu greu un zambet, care isi tinea gandurile si sentimentele pentru ea, care se otravea cu propriul ei venin...macar atunci stiam ca daca e sa cedez, e din vina mea.
acum ma simt atat de vulnerabila.parca nu mai sunt eu...si toti cei din jurul meu simt asta.nu stiu la ce sa se astepte din partea mea. nu stiu daca momentele mele de generozitate sunt reale sau nu. uneori ma intreb si eu daca toate gesturile mele din ultimul timp nu sunt o ultima incercare de a-mi imbratisa trecutul. sau sa fie dorinta de a incheia toate socotelile cu ceea ce am trait pana acum pentru a putea trece in aceasta noua etapa a vietii cu fruntea sus si mintea libera?
imi doresc atat de mult sa ma trezesc din acest vis de vara care nu se mai termina, sa respir adanc, sa ma ridic din pat, sa deschid geamul si sa ma arunc ...sa ma arunc in lumea asta care distruge vise, ucide sperante, inghite oameni...

16 septembrie...

2008-09-16T17:10:00.000+03:00

zi ploioasa, trista de toamna... si cand ma gandesc ca acum un an eram atat de fericita, in ciuda norului de examene ce se apropia cu pasi lenti. a fost probabil una dintre cele mai frumoase toamne din viata mea: insorita, calda, cu inserarile senine petrecute pe bancile din parc, zambind, strangand intre palme mana lui. intalnisem un om pe care aveam impresia ca il cunosteam de o viata.puteam sa jur ca nimeni nu ne va desparti. eram atat de hotarata sa nu renunt la noi pentru nimic in lume... si iata-ma totusi scriind azi la timpul trecut: "a fost", "eram"... e atat de dureros cand viata ne bruscheaza, ne pune in fata unor hotarari din care oricum avem de pierdut ceva. tu ce ai fi ales intre un viitor sigur care nu iti garanta fericirea si clipe prezente de bucurie alaturi de persoana iubita? ai fi avut curajul sa risti ? eu nu am avut. acum spun ca am fost o lasa, ca probabil ar fi fost bine, insa e prea tarziu. cartile au fost date pe fata de mult deja. tot ce mi-a ramas sunt multe amintiri frumoase invaluite in parfum de frunze uscate, cafea si scortisoara si gandul ca am fost la un moment dat nespus de fericita. mult timp am evitat sa vorbesc peste asta. pe umerii mei apasa un sentiment greu de vinovatie pentru ca promisesem ceva, in primul rand mie insami,si nu am fost in stare sa ma tin de cuvant.
acum ma consolez cu gandul ca, in urma alegerii mele, am ajuns unde mi-am dorit. speram ca momentul meu de glorie sa ma faca atat de fericita incat sa umple golul lasat de el...si nu a fost asa. evident, am avut o mare satisfactie,care insa a durat cateva zile.
intorcandu-ma cu gandul in timp, constat ca am trecut usor peste acel moment de cumpana. aveam prea multe pe cap. abia acum cand s-a terminat tot si s-a lasat aceasta liniste molesitoare avem timp sa ne gandim, sa punem in balanta ultimele luni din viata noastra, luni care au trecut repede, ca gandul.e atat de trist cand constatam ca am ratat atatea lucruri pentru niste cifre care puteau fi foarte usor cumparate. pentru ca, din pacate, asta a fost bac-ul... o porcarie. iti ratezi un an din viata... pentru ce? pentru a constata ca banii cumpara orice, chiar si viitorul unui om. singurul lucru care te mai incurajeaza in momentele astea este ca tu ai fost cinstit si vei fi cu adevarat bun in ceea ce faci, dar la ce te mai ajuta cinstea in romania? sa mori lasand in urma in fata celor apropiati imaginea unui "erou" si in fata majoritatii cea a unui fraier care credea ca va schimba ceva. asta este cruda realitate. ne amagim cu gandul ca "EU sunt viitorul, Eu voi aduce schimbarea de care are o natiune nevoie de atata vreme".
daca privim in urma, fiecare generatie reprezinta viitorul de care tot vorbesc mai marii nostri... insa e un "viitor" atat de influentabil, vulnerabil in fata unui trecut atat de murdar care ne inghite cand ajungem sa vorbim despre fapte. e mult mai comod, intr-adevar sa stai intr-un scaun moale, la un birou si sa primesti bani pentru a nu face nimic decat sa incerci sa convingi 21 de milioane de romani ca in ei sta schimbarea pe care ei o asteapta, CULMEA, de la politicieni...

de unde am pornit si unde am ajuns... insa aveam atata nevoie sa spun toate cele de mai de sus. e dureros sa vezi ca pentru asemenea lucruri ai renuntat la adevarata fericire, cea pe care numai tu ti-o poti cladi.e dezolant sa te trezesti intr-o zi si sa observi ca o lume, un vis in care tu ai crezut cu toata puterea ta, e cumparat de altcineva cu o bucata de hartie pe care e scris un numar care contine multe zerouri...trist, nu? dar asta e lumea in care traim. acum ne mai ramane doar speranta ca vom putea cumpara si fericirea, candva, cu bani...

femei vs. barbati

2008-09-13T21:59:00.000+03:00

de ce toti barbatii cred ca ne iau somnul?de ce toti cred ca inca ne mai gandim la ei desi am rupt orice legatura? de ce va e asa de greu sa acceptati ca s-a terminat si ca puteti fi inlocuiti de altcineva?trebuie sa invatati sa va asumati raspunderea asupra faptelor si vorbelor voastre.e greu a fi femeie cand toti va comportati ca niste copii a caror grija trebuie sa o purtam...poate asa se explica si faptul ca femeile cauta mereu un barbat mai in varsta decat ele...cu vreo 4-5 ani...poate chiar mai multi. cautam stabilitate. voi de obicei ne dati opusul.ba chiar mult,asteptati ca noi sa facem marele gest, primul pas.aveti dreptate.lumea s-a schimbat.timpul dicteaza un nou stil, dar asta nu inseamna ca noi vom cadea la picioarele voastre.ne descurcam de minune si singure daca despre asta e vorba.asa ca ar fi cazul sa renuntati la aroganta si misoginismul ce va caracterizeaza atat de bine....please,grow up, people! leave the playgrounds alone!

nebunia mea...

2008-09-12T21:22:00.000+03:00

alta zi d toamna, alt vis...stiu ca vei citit aceste randuri.stiu ca te vei regasi in ele.pentru tine nu inseamna nimic faptul ca te oglindesti in sclipirea ochilor mei de fiecare data cand imi privesti fotografia?esti viata care pulseaza in mine, eu-samanta indoielii care a incoltit in mintea ta...
nu inteleg de ce ti-e atat de greu sa lasi jos garda,sa privesti peste ochelarii de om serios...banuiesti ca vei fi vulnerabil in fata unei forte care te va da peste cap.te sperie faptul ca nu vei avea controlul situatiei.si totusi...nu ai da tu o farama din stabilitatea ta pentru un colt din nebunia mea?

poveste de toamna...

2008-09-11T19:25:00.000+03:00

mi se pare ca timpul zboara atat de repede, in special de cand chipul tau incepe sa mi se intipareasca in minte, numele tau pe buzele mele.incepe sa devina un vis cu parfum de frunze uscate, mere si nuci verzi, un vis cu parfum de toamna, o carte cu povesti pe a carei coperta sunt increstate initialele noastre.prima poveste ne poarta numele.
acum depinde de tine daca ma ajuti sa o scriu...daca va fi o poveste cu final fericit sau trist...

luni dimineata...

2008-09-09T18:35:00.000+03:00

luni dimineata.dureri de cap, de stomac, de spate...de tv nu am chef, mi-e prea rau sa stau pe net...asa ca stau si ma uit la tavan. ma gandesc la de toate si totusi la nimic in mod deosebit.incerc sa imi imaginez ce va urma, sa inteleg ce mi se intampla acum , sa gasesc o explicatie la ce a fost si nu imi doresc sa se mai repete niciodata. golul care devenise o parte din mine de ceva vreme incepe sa se umple, sa capete chip.
oare delirez sau tot ce se intampla e real? sa fie temperatura de vina?
peste cateva minute adorm...medicamentele sunt de vina. vad iar acel chip care imi bantuie gandurile de cateva zile.nu imi mai da pace.poate e un semn, poate e doar o inchipuire de-a mea...un lucru e sigur.de data asta nu voi lasa lucrurile in voia sortii...

and the season of the fall begins...

2008-08-31T12:45:00.000+03:00

31 august,ora 7.30 a.m. ...ma trezesc.privesc termometrul de pe geam...8 grade celsius. aer de toamna si totusi un soare atat de luminos.a sosit si anotimpul caruia candva mi-am vandut toate visele. astfel, am ramas doar cu amintirea unei voci care ma intriga si cateva "scrisori" cu parfum de asfalt topit si gust de cafea ...
am hotarat sa trec peste toate astea, sa pun in cutiuta cu amintiri tot ce ne lega ,pentru ca nu voi putea merge niciodata inainte privind mereu inapoi. ma intreb si acum de unde am strans curaj sa pun punct atator lucruri care ma otraveau incet, vise devenite peste noapte obsesii, ambitii amare.
abia am asteptat aceste zile...cu fiecare toamna renasc. vreau sa cred ca sunt de fiecare data un om mai bun care pe parcursul unui an lupta pentru ce isi doreste. astazi ma voi intalni cu cea mai buna prietena a mea. ea ma va ajuta sa ingrop in gramada de frunze uscate din parc tot ce m-a suparat si mi-a facut rau. ea e mereu langa mine. ne leaga atatea coincidente. suntem atat de asemanatoare si aparent totusi atat de diferite. cel de sus ne-a apropiat si soarta ne-a legat. pentru aceste lucruri chiar merita sa traim,pentru ca stiu ca am mereu acolo un umar pe care sa plang, desi vara trecuta cantam foarte hotarate amandoua piesa de la fergie-big girls don't cry :P...
ramai cu bine si tu,vara.desi o lume intreaga te iubeste, eu,daca as putea,te-as trimite pana si pe tine in vacanta :)

actorul

2008-08-28T13:45:00.000+03:00

ai disparut pe nerasuflate...ai luat cu tine tot ce aveam mai frumos...vise, sperante, zambetul, dorinta de a-ti auzi vocea in fiecare dimineata...imaginea ta s-a spart in mii de bucatele...incerc sa le pun la loc.in zadar. o parte din mine ar arunca toate amintirile la gunoi, o alta parte le tine strans in brate, refuzand sa le dea drumul... pentru ca totul s-a intamplat atat de subit.mi-e greu sa cred ca ai putut sa pui in scena, atat de perfect o intreaga viata de om....si eu sa te cred...sa te cred orbeste.

inca astept ceva sa imi arate ca m-am inselat. sa pot sa sterg cu radiera acele momente in care tu promiteai sa imi iei viata si eu raspundeam aparent nepasator... in fond nu imi venea sa cred ca traiesc o realitate...inca sper ca e un cosmar...un cosmar din care ma voi trezi cu tine de mana sau cu imaginea ta stearsa complet din mintea mea.

punct si de la capat...

2008-08-23T16:28:00.000+03:00

nu as fi crezut ca voi iesi atat de usor din incurcatura asta...si ghici ce? nu a trebuit sa misc nici macar un deget pentru a parea foarte dramatica si credibila... situatia a impus toate acestea. in timp ce tu dadeai explicatii,incercai sa ma convingi de adevarul spuselor tale, eu ma bucuram ca nu voi fi nici de data asta personajul negativ...
dap...lacrimi de crocodil.de fiecare data ajuta ( :P ) , si de data asta, evident. cat de usor putem sa o facem pe victima uneori.uite inca un motiv pentru care e bine sa gandim foarte bine lucrurile inaite sa spunem/facem ceva. tacerea este o arma foarte puternica, chiar mai puternica decat cuvantul. sunt sigura ca iti dadea atata satisfactie sa ma vezi in fata ta,cu fata sprijinita in palme, "distrusa" , gandindu-ma la " si daca...". hai ca te las cu bucuria asta...si cu indoielile de rigoare.imi duc rolul pana la capat ...

Tacere...

2008-08-20T08:59:00.000+03:00

a pierit...a incetat sa imi mai cante, sa imi mai vorbeasca.de 4 zile zace pe noptiera ca si mort.din cand in cand il mai iau in mana...il privesc...inca mai pastreaza farame de vise invaluite intr-o ceata densa.le pun cap la cap.formeaza un puzzle cu atatea piese lipsa...franturi din chipul tau.oare il va intregi lumina toamnei sau il va ineca pe veci in fum?

wake me up when september ends...

2008-08-19T13:39:00.000+03:00

vara este anotimpul viselor, al iubirilor trecatoare,al "prieteniilor", al serilor cu plimbari sub clar de luna si parfum de mare,al stelelor cazatoare si al viselor ce pier odata cu ele. daca pentru tine aceste luni sunt un vis din care nu ai mai vrea sa te trezesti,pentru mine sunt un somn fortat de somnifere,un somn din care vreau sa ma trezesc doar cand culorile si luminile verii mor, pentru a ma putea ingropa impreuna cu ele, pentru a putea renaste,lasand in urma tot trecutul.

ma asteapta oameni noi, planuri noi, o viata noua in care tu nu mai ocupi un loc primordial...dimpotriva. esti pe lista neagra.si spun toate acestea stiind ca in drumul meu voi mai da de tine.candva un drag prieten a spus ca viata este ca o functie periodica.toate se repeta ,doar ca la un alt nivel...daca e asa, sper ca perioada acestei functii sa fie una care tinde la infinit.

astfel, cand voi pasi timid pe aleile noii mele vieti si ma voi aseza pe prima banca goala, voi avea grija sa privesc in jur si sa nu iti zaresc privirea pentru ca nu as dori sa fac un gest foarte nefeminin care nu ma reprezinta deloc.te intrebi de unde atata ranchiuna? simplu...ai auzit de proverbul "cine seamana vant, culege furtuna" ?

in loc sa cauti raspunsuri aici, mai bine ti-ai pune niste intrebari...doar asta este menirea unui filosof,nu? si tu esti foarte convins ca esti unul.uite...ti-am dat tema de casa.si inca ceva...nu te obosi sa ma trezesti daca ai gasit ceva. dorm. chiar daca ochii mei sunt deschisi.si am de gand sa fac asta pana cand vor cadea primele frunze si iti vor acoperi urmele pasilor pe aleea proaspat turnata din parc.

***

2008-08-18T21:47:00.000+03:00

ai avut vreodata impresia ca pana si aerul ce il respiri secunda de secunda e minciuna? ca fiecare cuvant pe care ti-l spune el* e asemenea unui balonas de sapun care acum e si in clipa imediat urmatoare dispare ca si cum nici nu ar fi existat? omul e o marioneta a destinului.unii isi asuma acest rol, devin actori desavarsiti, altii credem cu tarie ca putem lua fraiele sortii in mainile noastre, luptam nebuni pentru ceea ce ne dorim, hranindu-ne cu sperante... se nasc prietenii, se sting iubiri.un lucru e sigur:fiecare dintre noi cautam fericirea in diversele ei ipostaze. pentru unii e berea rece de fiecare zi, chitara, cel mai bun prieten, melodia preferata...pentru mine nu are chip , nu are forma...ii simt uneori prezenta insa ii astept atingerea pentru a o putea defini.si tot astept...astept in zadar pentru ca de fiecare data cand ma ridic atat cat sa o pot vana, el* ma inalta fara a mai putea sa ripostez,pentru ca mai apoi sa ma faca una cu pamantul. pentru asta vreau sa invat sa zbor...si cand o voi face, promit ca ii voi da si lui aripi.negre.grele.ca de plumb...potrivite lui.

*-un "el" generic care devine o "ea" daca tu,cititorule,esti de gen masculin pentru ca fiecare dintre voi,cei care ati lecturat aceste randuri,deveniti cel putin o data in viata acel "el" (ea) si acel "eu".

lectie de viata...

2008-08-18T16:06:00.000+03:00

am ales sa las de la mine pentru ca m-ai invatat o lectie prea importanta, doamne...m-ai invatat ca a iubi inseamna a da, nu a astepta sa primesc, a intelege, nu a cere sa fiu inteleasa, a pune fericirea lui inaintea fericirii mele...si intr-adevar acum ma simt impacata pentru ca am facut un pas mare inainte. am hotarat sa imi las iubirea sa zboare :)... la urma urmei cineva intelept a spus ca e mai bn sa o las libera;daca e a mea, se intoarce, iar daca pleaca inseamna ca nu a fost niciodata a mea...si acum astept.privesc zenitul asteptand sa fie luminat de un chip necunoscut mie, de un vis ce ar trebui sa mi se arate pe aripi de inger...si daca asta nu se va intampla voi cauta lumina in mine. voi invata sa zbor pentru ca el mi-ai dat avant.mai am nevoie doar de putin curaj...acum insa,il caut cu privirea.astept un semn.

Lumini

2008-08-08T20:34:00.000+03:00

Uneori avem impresia ca suntem singuri pe lume.Nu ne gasim rostul si cautam scopul vietii, sperand ca noi vom fi norocosii carora le va fi dezvaluita marea taina. Suntem atat de naivi. In fiecare din noi traieste ascunsa speranta ca vom ramane cumva in istorie. Credem ca un gest remarcabil, fie el bun sau rau, ne va face nemuritori. Pentru unii e totuna daca sunt in centrul atentiei datorita unei crime sau unei descoperiri stiintifice. La urma urmei, concluzia e una...omul are nevoie sa fie bagat in seama de cat mai multi semeni.
Fiecare om are steaua lui.Pacat ca unii avem doar stele cazatoare...

Lumina mea, intunericul tau…

2008-08-07T14:54:00.000+03:00

Cand glasul rece mi-a atins orgoliul ranit,

Cand ochii tristi au intalnit pustiul tau zenit,

Cand mana mea tinea strain pe palme chipul tau

Am inteles ca-n lumea asta totul este rau.

Puteam sa jur ca tu vei fi acolo la nevoie

Vroiam sa sper ca noi ne vom iubi candva in voie

Ravneam mereu sa vii razand la poarta casei mele

Si-acuma plang…traiai in inchipuirile mele.

Cine-ar fi zis ca viata poate fi atat de rece

Parsiva, nesupusa si cu scuza “timpul trece”?

Cine-a crezut ca omul e un simplu ghem de ata

Jucat plapand de Cel de Sus intreaga trista-i viata?

Plecam, venim, zambim mereu…sperand mereu in bine

Venim, plecam dezamagiti …nimic nu ne convine.

Am da orice sa fim iubiti, sa dam iubirii totul,

Cu ce ne-alegem? Cu-n nimic… in groapa rece mortul.

La capul celui fara zile va rade vesnic timpul

Ca a furat dintre cei vii…un om ramane singur.

Langa sicriul plin de gol raman mereu suspine

Caci inca unul a plecat, dar Charon iarasi vine.

Cand aerul eu il sarut, la tine va ajunge

Un gand frumos,ca si un ac, usor te va impunge.

Sa stii ca poate m-au luat , dar focul meu ma-nvie,

Caci sufletul l-am daruit…de luni de zile tie.

L-ai sfaramat, l-ai facut scrum, l-ai ars pe negandite,

L-ai strans in palme, l-ai lasat, dar moartea il invie…

Din alb s-a facut negru tot, cenusa mea te-neaca

Sicriul te asteapta-n drum, pisica neagra latra

Totul e mort, si mortu-i viu; se-ntoarce dupa tine

Un pumn de-argila rece care m-a-ngropat pe mine.

E ziua ta, e randul tau…caci zilnic moartea vine…

De ce alegem aceasta metoda de a ne face auziti?

2008-08-07T14:29:00.000+03:00

Oare nevoia de a ne face ascultati ne impinge sa apelam la blog? Sau e oare plictiseala? Un lucru este sigur.Este o terapie certa impotriva insingurarii, insa una inselatoare.Oamenii, insetati de stiri, de noutate, de evenimente frapante devoreaza cu placere viata personala a unui individ necunoscut doar de dragul de a cunoaste aspecte ale vietii sau pur si simplu din plictiseala.
Comentariile apar si ele inevitabil. Sunt diferite...Fiecare vedem altfel lucrurile.Unii apreciaza sinceritatea, altii prefera o minciuna pentru a salva aparentele...Pentru unii este jignitor un adevar, cand pentru altii este un ajutor, un impuls inspre mai bine.Noi toti suntem diferiti.Uneori ne trezim aberand aici si cu ce folos? La urma urmei nimeni nu ne intelege...Uneori nici noi insine.
Si revin la intrebarea initiala...de ce blog? Poate pentru ca oamenii sunt deja atat de straini incat dialogul a devenit o metoda ineficienta de comunicare.E mai usor de scris un text cu subintelesuri si fiecare alegem si intelegem ce vrem...