Vecinii

El,ea si gardul dintre doua lumi.El de o parte, ea de cealalta. Lumina , intuneric si liniste...Prea multa liniste. El priveste soarele, ea luna. Isi intalnesc privirile doar de 2 ori pe zi. La rasarit si la apus. Nu isi vorbesc niciodata ei,vecinii. Ea face doar umbra Pamantului, el e insusi trimisul Luminii in sat,si totusi, la mijlocul saptamanii, joaca in aceeasi hora, beau din aceeasi fantana,stau pe aceeasi banca, sub acelasi mar, apoi se retrage fiecare in lumea lui.

Ea isi cladeste casa in nuc, el doarme sub cerul liber. Ea fuge de zi, el se inveleste cu noaptea. Ea poarta negru, el alb.El face mereu cu mana trecatorilor, ea ii face cu mana doar persoanei din oglinda de pe perete. El are prieteni. Ea,doar un vecin. El canta cu pasarile, ea urla cu lupii.

Si a venit si ziua cand s-au saturat de atata tacere. Ei cauta acum spartura dintre lumi. Ea o gaseste. Citeste o carte.Deschide fereastra:invata sa zboare...catre lumina. El...Sare gardul. Se muta in casa din nuc. Isi doreste sa zboare...

Showtime.

Ai sute de masti... Toata existenta ta se rezuma la punerea in scena a unui roman scris de cineva langa un pahar de ceva , piesa de teatru care se repeta cu fiecare minune , ce tinde sa fie din ce in ce mai rasuflata , doar ca in alte dimensiuni.

Tu esti fiecare dintre personaje. E doar o iluzie ca nu esti singur pe lume.Esti si print si cersetor, si cel care care ridica mana, si cel ce primeste palma. Ajungi pe lume printr-o minune, si ti-e dat sa dispari ca orice lucru trecator...Pentru ca suntem trecatori si nu ne putem sustrage acestui fapt. Suntem martorii propriei noastre judecati, judecata la care singurele probe graitoare sunt propriile noastre fapte.Avem dreptul sa devenim spectatori pentru urmatoarea piesa, sau sa trecem in randul celor care trag draperiile.

Ai impresia ca e atat de aglomerata aceasta scena, dar de fapt esti doar tu, purtand toate mastile ce au fost purtate vreodata. Te identifici la un moment dat cu tot ce te ciocnesti, si iti insusesti acele caracteristici involuntar. Astfel ajungi la lasarea cortinelor, sa fii un maestru al mastilor, crezand ca dai dovada de tarie de caracter.De fapt esti atat de influentabil... Te ascunzi dupa niste figurine de ceara , neavand curajul sa iesi in fata cortinei fara una din acoperamanturi. Sau ... oare nu avem chip, preluand din generatie in generatie masti ce s-au ridicat din intuneric pentru a contrazice cuvantul ce nu va intalni niciodata nerostirea?

Ma intreb cand se va mai naste vreodata Cel ce va aduce lumina in sala de spectacol...