lumina pagana...

dupa ce saptamani la rand te cufunzi in intuneric,te ridici , tu lumina pagana si ma orbesti, ma faci sa ma dezbrac de principii, sa imi scot pumnalul din geamantanul de sub pat si sa plec cu el... sa il infig in stomacul celui care vrea sa se apropie de mine...sa invart cutitul in rana, avand in fata ochilor buzele lui,ochii lui cerandu-mi sa imbrac giulgiul in care mi-am condus sufletul pe ultimul drum,la somn vesnic, in minte vocea lui,in agenda numarul lui de telefon...
mintea mea lupta sa ma elibereze din robie, insa vocea lui ma face sa cad de fiecare data cand ma ridic,ma face sa imi doresc sa imi vand sufletul diavolului pentru a gusta de pe buzelele lui veninul dulce al pacatului. si apoi pot sa mor fericita...cu sufletul la 2 m sub pamant, onoarea in cosul de gunoi de la coltul strazii, trupul invaluit in giulgiul rosu, cu ochii tintiti spre prietenii care m-au franat prea putin din pacate.
am de ales. sa imi pun capat zilelor sau sa duc mai departe un chin, cu mintea plina de franturi de sunete si imagini ce candva au reprezentat lumea in care traiam. tu ce ai alege? cum ai incerca sa te franezi? ce e corect la tine? ce e moral sau ce e placut, cel putin o data in viata pentru tine? ai putea rezista cand strangi la piept mainile ce visai ca iti redefinesc trupul prin mangaieri,in lumina diafana a lumanarilor...?

10..9..8......

mi-a fost luata scanteia.mi-e sete de cifre, nu de simboluri ce,legate intre ele, contureaza stari,sentimente. voi mai scrie candva.nu se stie cand...deocamdata am trecut de la subdomeniul 'a'..'z' la '0'..'9'. lumanarea s-a stins,camera e acum luminata de un neon,e o lumina cruda ce imi sufoca simturile.nu vad. nu aud.respir aerul plin de praf.traiesc intre K-algebre,subspatii vectoriale, module, in lumi 3D cu limite finite sau infinite si stabilesc adevarul ce ma inconjoara cu ajutorul tabelelor de adevar sau a formelor normale. cumva ies mereu la lumina. dar de data aceasta e o lumina care distruge. am contactat boala. devin imuna la orice semn de afectiune sau ,din contra, de dispret din exterior. vad doar fondul alb, literele negre....sau in cel mai bun caz...fondul albastru si caraceterele galbene sau albe, dupa caz...incerc sa ma ridic de pe scaun...alt+f9...eroare. raman.catusele nu vor sa cada.timpul se accelereaza. ma inghite.10..9..8..7..6..5.......4.picata. la revedere cluj,bine te-am regasit baia mare.

Unde se duc sentimentele cand se duc?

ne intrebam adesea cum dispar ,aproape de pe o zi pe alta, sentimente atat de puternice precum iubirea,sau de ce nu, ura.un prieten mi-a dat tema de gandire.concluzia la care am ajuns: noi etichetam sentimentele : iubirea e si cand avem fluturi in stomac,iubire e si cand ducem dorul persoanei iubite, iubire e si cand am fost inselati. asadar, sentimentele ,practic nu se duc nicaieri... ele capata doar alte valente.nu degeaba celebra afirmatie ca " de la iubire pana la ura e doar un pas" (sau viceversa).astfel,daca o persoana pe care azi o iubesti din tot sufletul maine te dezamageste, nu are rost sa spui ca "suferi din iubire"...suferi pentru ca ai fost ranit.punct. sunt deacord ca iubirea e un sentiment complex, un amestec de trairi, senzatii, ganduri, dar acest lucru nu inseamna ca ea nu poate capata alte valente. sau nu ati auzit niciodata de o casnicie in care initial partenerii au fost cei mai buni prieteni?ba chiar mai mult, una intre doua personare care nu se inghiteau candva? exista...

omul e mult prea complex pentru a putea fi limitat la o marioneta a trairilor si gandurilor sale, niste trairi care vin si pleaca precum vor. suntem ceea ce vrem sa fim, in consecinta, simtim ceea ce vrem .cum putem afirma ca suntem condusi de "ceva" ce nici nu e demonstrat ca exista... accept faptul ca omul reactioneaza la diferiti stimuli exterior in diverse moduri.e logic. dar asta nu inseamna ca un sentiment vine si pleaca. se transforma doar..primeste alte valente. anumiti stimuli sunt mai intensi, se schimba prioritatile s.a.m.d.

in cele din urma ,raspunsul la intrebare...nu se duc nicaieri sentimentele (:P). noi suntem cei care credem ca ceva e etern...si nu e.toate se schimba,pornind de la noi insine.

sarutul lui de ciocolata...

ai simtit vreodata ca iti lipseste ceva si nu stii ce? ai dus vreodata dorul unor clipe ce nu le-ai trait practic niciodata?te-ai indragostit vreodata de un prieten cu care va aruncati mereu vorbe dulci din joaca?sau poate nu erau din joaca?... cred cu tarie in afirmatia ca "prietenie sincera intre un barbat si o femeie nu exista.".doar asta ma mai consoleaza cand visez ca jocul nostru nu e tocmai o joaca.e doar o tehnica de a ne masca sentimentele. vrem sa parem nepasatori cand poate ne dorim acelasi lucru....desi cand vine vorba de reprezentantii sexului masculin, lucrurile stau putin diferit.majoritatea au un scop prestabilit pe care numai ei il inteleg si atunci mai au curajul sa spuna ca noi,femeile suntem ciudate.

pe de alta parte, eu sunt sigura de nobletea sufletului lui si cred ca va veni si ziua cand vom ciocni la lumina unei lumanari un pahar de vin rosu...si pe urma voi primi si sarutul lui de ciocolata...

delir...

parca azi te-am chemat cu gandul.imi doream atat de mult sa iti aud glasul, sa imi inchid ochii si sa te vad, sa iti simt parfumul , sa iti privesc buzele perfecte si ochii atat de expresivi, sa le urmaresc miscarea, sa ma pierd cu firea cand esti aproape de mine, sa pot sa iti spun ce gandesc ..desi au trecut doar cateva zile de cand ti-am contemplat chipul...mi-e frica...poate totul se intampla doar in mintea mea.poate mi se pare doar, sau poate cu fiecare moment cu care ezit te indepartez tot mai mult de mine. da-mi un semn, invata-ma ce trebuie sa fac, sa spun, scoate-ma din aceasta realitate clujeana atat de gri si inchide-ma in lumea ta. vreau sa fiu vocea care te trezeste dimineata, fiinta care iti vegheaza somnul noapte de noapte, prima persoana care iti zareste chipul somnoros ,mangaiat de rasarit, pierdut in cearsafurile cu parfum de ciocolata...sa te uit cu zilele si sa ma indragostesc cu noptile...

octombrie auriu...

ai simtit vreodata ca te pierzi in ochii unei persoane pe care o stii de cateva clipe?ai avut vreodata senzatia ca ceea ce iti dicteaza mintea e total diferit de ce iti spune sufletul? ti-ai dorit vreodata sa nu iti pese de acel "si daca" si sa te lasi dusa de val? eu azi am simtit toate astea...m-au coplesit atatea ganduri, atatea trairi incat ezit sa le dau crezare.m-am indoit de o realitate pe care azi am reusit sa o ating, sa o vad cu ochii mei...a fost un sentiment care deja imi devenise strain, m-a facut sa imi pierd cuvintele, sa fiu rece precum gheata si de neclintit precum o stanca...sunt acele momente cand ochii spun un lucru si gura cu totul altceva, acele momente cand ai vrea sa poti spune "NU" precum un actor, cu sange rece.

dar ce se intampla cand trairile merg dincolo de ceea ce spunem? cand ai vrea sa nu iti pese nici de X , nici de Y, nici macar de principiile tale? oare de cate ori ne vom putea frana pana la refuz?...sau cand va veni clipa cand vei lasa la usa camerei parerile cu care te-a etichetat lumea si sa fii tu insati fara a fi nevoie de compromisuri? oare va veni ziua cand voi avea curaj sa fac exact ce imi doresc fara sa imi fie teama de mine insami?sa fii tu acela care imi va dezlega aripile si ma va invata sa zbor?