and the season of the fall begins...

31 august,ora 7.30 a.m. ...ma trezesc.privesc termometrul de pe geam...8 grade celsius. aer de toamna si totusi un soare atat de luminos.a sosit si anotimpul caruia candva mi-am vandut toate visele. astfel, am ramas doar cu amintirea unei voci care ma intriga si cateva "scrisori" cu parfum de asfalt topit si gust de cafea ...
am hotarat sa trec peste toate astea, sa pun in cutiuta cu amintiri tot ce ne lega ,pentru ca nu voi putea merge niciodata inainte privind mereu inapoi. ma intreb si acum de unde am strans curaj sa pun punct atator lucruri care ma otraveau incet, vise devenite peste noapte obsesii, ambitii amare.
abia am asteptat aceste zile...cu fiecare toamna renasc. vreau sa cred ca sunt de fiecare data un om mai bun care pe parcursul unui an lupta pentru ce isi doreste. astazi ma voi intalni cu cea mai buna prietena a mea. ea ma va ajuta sa ingrop in gramada de frunze uscate din parc tot ce m-a suparat si mi-a facut rau. ea e mereu langa mine. ne leaga atatea coincidente. suntem atat de asemanatoare si aparent totusi atat de diferite. cel de sus ne-a apropiat si soarta ne-a legat. pentru aceste lucruri chiar merita sa traim,pentru ca stiu ca am mereu acolo un umar pe care sa plang, desi vara trecuta cantam foarte hotarate amandoua piesa de la fergie-big girls don't cry :P...
ramai cu bine si tu,vara.desi o lume intreaga te iubeste, eu,daca as putea,te-as trimite pana si pe tine in vacanta :)

actorul

ai disparut pe nerasuflate...ai luat cu tine tot ce aveam mai frumos...vise, sperante, zambetul, dorinta de a-ti auzi vocea in fiecare dimineata...imaginea ta s-a spart in mii de bucatele...incerc sa le pun la loc.in zadar. o parte din mine ar arunca toate amintirile la gunoi, o alta parte le tine strans in brate, refuzand sa le dea drumul... pentru ca totul s-a intamplat atat de subit.mi-e greu sa cred ca ai putut sa pui in scena, atat de perfect o intreaga viata de om....si eu sa te cred...sa te cred orbeste.

inca astept ceva sa imi arate ca m-am inselat. sa pot sa sterg cu radiera acele momente in care tu promiteai sa imi iei viata si eu raspundeam aparent nepasator... in fond nu imi venea sa cred ca traiesc o realitate...inca sper ca e un cosmar...un cosmar din care ma voi trezi cu tine de mana sau cu imaginea ta stearsa complet din mintea mea.

punct si de la capat...

nu as fi crezut ca voi iesi atat de usor din incurcatura asta...si ghici ce? nu a trebuit sa misc nici macar un deget pentru a parea foarte dramatica si credibila... situatia a impus toate acestea. in timp ce tu dadeai explicatii,incercai sa ma convingi de adevarul spuselor tale, eu ma bucuram ca nu voi fi nici de data asta personajul negativ...
dap...lacrimi de crocodil.de fiecare data ajuta ( :P ) , si de data asta, evident. cat de usor putem sa o facem pe victima uneori.uite inca un motiv pentru care e bine sa gandim foarte bine lucrurile inaite sa spunem/facem ceva. tacerea este o arma foarte puternica, chiar mai puternica decat cuvantul. sunt sigura ca iti dadea atata satisfactie sa ma vezi in fata ta,cu fata sprijinita in palme, "distrusa" , gandindu-ma la " si daca...". hai ca te las cu bucuria asta...si cu indoielile de rigoare.imi duc rolul pana la capat ...

Tacere...

a pierit...a incetat sa imi mai cante, sa imi mai vorbeasca.de 4 zile zace pe noptiera ca si mort.din cand in cand il mai iau in mana...il privesc...inca mai pastreaza farame de vise invaluite intr-o ceata densa.le pun cap la cap.formeaza un puzzle cu atatea piese lipsa...franturi din chipul tau.oare il va intregi lumina toamnei sau il va ineca pe veci in fum?

wake me up when september ends...

vara este anotimpul viselor, al iubirilor trecatoare,al "prieteniilor", al serilor cu plimbari sub clar de luna si parfum de mare,al stelelor cazatoare si al viselor ce pier odata cu ele. daca pentru tine aceste luni sunt un vis din care nu ai mai vrea sa te trezesti,pentru mine sunt un somn fortat de somnifere,un somn din care vreau sa ma trezesc doar cand culorile si luminile verii mor, pentru a ma putea ingropa impreuna cu ele, pentru a putea renaste,lasand in urma tot trecutul.

ma asteapta oameni noi, planuri noi, o viata noua in care tu nu mai ocupi un loc primordial...dimpotriva. esti pe lista neagra.si spun toate acestea stiind ca in drumul meu voi mai da de tine.candva un drag prieten a spus ca viata este ca o functie periodica.toate se repeta ,doar ca la un alt nivel...daca e asa, sper ca perioada acestei functii sa fie una care tinde la infinit.

astfel, cand voi pasi timid pe aleile noii mele vieti si ma voi aseza pe prima banca goala, voi avea grija sa privesc in jur si sa nu iti zaresc privirea pentru ca nu as dori sa fac un gest foarte nefeminin care nu ma reprezinta deloc.te intrebi de unde atata ranchiuna? simplu...ai auzit de proverbul "cine seamana vant, culege furtuna" ?

in loc sa cauti raspunsuri aici, mai bine ti-ai pune niste intrebari...doar asta este menirea unui filosof,nu? si tu esti foarte convins ca esti unul.uite...ti-am dat tema de casa.si inca ceva...nu te obosi sa ma trezesti daca ai gasit ceva. dorm. chiar daca ochii mei sunt deschisi.si am de gand sa fac asta pana cand vor cadea primele frunze si iti vor acoperi urmele pasilor pe aleea proaspat turnata din parc.

***

ai avut vreodata impresia ca pana si aerul ce il respiri secunda de secunda e minciuna? ca fiecare cuvant pe care ti-l spune el* e asemenea unui balonas de sapun care acum e si in clipa imediat urmatoare dispare ca si cum nici nu ar fi existat? omul e o marioneta a destinului.unii isi asuma acest rol, devin actori desavarsiti, altii credem cu tarie ca putem lua fraiele sortii in mainile noastre, luptam nebuni pentru ceea ce ne dorim, hranindu-ne cu sperante... se nasc prietenii, se sting iubiri.un lucru e sigur:fiecare dintre noi cautam fericirea in diversele ei ipostaze. pentru unii e berea rece de fiecare zi, chitara, cel mai bun prieten, melodia preferata...pentru mine nu are chip , nu are forma...ii simt uneori prezenta insa ii astept atingerea pentru a o putea defini.si tot astept...astept in zadar pentru ca de fiecare data cand ma ridic atat cat sa o pot vana, el* ma inalta fara a mai putea sa ripostez,pentru ca mai apoi sa ma faca una cu pamantul. pentru asta vreau sa invat sa zbor...si cand o voi face, promit ca ii voi da si lui aripi.negre.grele.ca de plumb...potrivite lui.

*-un "el" generic care devine o "ea" daca tu,cititorule,esti de gen masculin pentru ca fiecare dintre voi,cei care ati lecturat aceste randuri,deveniti cel putin o data in viata acel "el" (ea) si acel "eu".

lectie de viata...

am ales sa las de la mine pentru ca m-ai invatat o lectie prea importanta, doamne...m-ai invatat ca a iubi inseamna a da, nu a astepta sa primesc, a intelege, nu a cere sa fiu inteleasa, a pune fericirea lui inaintea fericirii mele...si intr-adevar acum ma simt impacata pentru ca am facut un pas mare inainte. am hotarat sa imi las iubirea sa zboare :)... la urma urmei cineva intelept a spus ca e mai bn sa o las libera;daca e a mea, se intoarce, iar daca pleaca inseamna ca nu a fost niciodata a mea...si acum astept.privesc zenitul asteptand sa fie luminat de un chip necunoscut mie, de un vis ce ar trebui sa mi se arate pe aripi de inger...si daca asta nu se va intampla voi cauta lumina in mine. voi invata sa zbor pentru ca el mi-ai dat avant.mai am nevoie doar de putin curaj...acum insa,il caut cu privirea.astept un semn.

Lumini

Uneori avem impresia ca suntem singuri pe lume.Nu ne gasim rostul si cautam scopul vietii, sperand ca noi vom fi norocosii carora le va fi dezvaluita marea taina. Suntem atat de naivi. In fiecare din noi traieste ascunsa speranta ca vom ramane cumva in istorie. Credem ca un gest remarcabil, fie el bun sau rau, ne va face nemuritori. Pentru unii e totuna daca sunt in centrul atentiei datorita unei crime sau unei descoperiri stiintifice. La urma urmei, concluzia e una...omul are nevoie sa fie bagat in seama de cat mai multi semeni.
Fiecare om are steaua lui.Pacat ca unii avem doar stele cazatoare...

Lumina mea, intunericul tau…

Cand glasul rece mi-a atins orgoliul ranit,

Cand ochii tristi au intalnit pustiul tau zenit,

Cand mana mea tinea strain pe palme chipul tau

Am inteles ca-n lumea asta totul este rau.

Puteam sa jur ca tu vei fi acolo la nevoie

Vroiam sa sper ca noi ne vom iubi candva in voie

Ravneam mereu sa vii razand la poarta casei mele

Si-acuma plang…traiai in inchipuirile mele.

Cine-ar fi zis ca viata poate fi atat de rece

Parsiva, nesupusa si cu scuza “timpul trece”?

Cine-a crezut ca omul e un simplu ghem de ata

Jucat plapand de Cel de Sus intreaga trista-i viata?

Plecam, venim, zambim mereu…sperand mereu in bine

Venim, plecam dezamagiti …nimic nu ne convine.

Am da orice sa fim iubiti, sa dam iubirii totul,

Cu ce ne-alegem? Cu-n nimic… in groapa rece mortul.

La capul celui fara zile va rade vesnic timpul

Ca a furat dintre cei vii…un om ramane singur.

Langa sicriul plin de gol raman mereu suspine

Caci inca unul a plecat, dar Charon iarasi vine.

Cand aerul eu il sarut, la tine va ajunge

Un gand frumos,ca si un ac, usor te va impunge.

Sa stii ca poate m-au luat , dar focul meu ma-nvie,

Caci sufletul l-am daruit…de luni de zile tie.

L-ai sfaramat, l-ai facut scrum, l-ai ars pe negandite,

L-ai strans in palme, l-ai lasat, dar moartea il invie…

Din alb s-a facut negru tot, cenusa mea te-neaca

Sicriul te asteapta-n drum, pisica neagra latra

Totul e mort, si mortu-i viu; se-ntoarce dupa tine

Un pumn de-argila rece care m-a-ngropat pe mine.

E ziua ta, e randul tau…caci zilnic moartea vine…

De ce alegem aceasta metoda de a ne face auziti?

Oare nevoia de a ne face ascultati ne impinge sa apelam la blog? Sau e oare plictiseala? Un lucru este sigur.Este o terapie certa impotriva insingurarii, insa una inselatoare.Oamenii, insetati de stiri, de noutate, de evenimente frapante devoreaza cu placere viata personala a unui individ necunoscut doar de dragul de a cunoaste aspecte ale vietii sau pur si simplu din plictiseala.
Comentariile apar si ele inevitabil. Sunt diferite...Fiecare vedem altfel lucrurile.Unii apreciaza sinceritatea, altii prefera o minciuna pentru a salva aparentele...Pentru unii este jignitor un adevar, cand pentru altii este un ajutor, un impuls inspre mai bine.Noi toti suntem diferiti.Uneori ne trezim aberand aici si cu ce folos? La urma urmei nimeni nu ne intelege...Uneori nici noi insine.
Si revin la intrebarea initiala...de ce blog? Poate pentru ca oamenii sunt deja atat de straini incat dialogul a devenit o metoda ineficienta de comunicare.E mai usor de scris un text cu subintelesuri si fiecare alegem si intelegem ce vrem...