ne intrebam adesea cum dispar ,aproape de pe o zi pe alta, sentimente atat de puternice precum iubirea,sau de ce nu, ura.un prieten mi-a dat tema de gandire.concluzia la care am ajuns: noi etichetam sentimentele : iubirea e si cand avem fluturi in stomac,iubire e si cand ducem dorul persoanei iubite, iubire e si cand am fost inselati. asadar, sentimentele ,practic nu se duc nicaieri... ele capata doar alte valente.nu degeaba celebra afirmatie ca " de la iubire pana la ura e doar un pas" (sau viceversa).astfel,daca o persoana pe care azi o iubesti din tot sufletul maine te dezamageste, nu are rost sa spui ca "suferi din iubire"...suferi pentru ca ai fost ranit.punct. sunt deacord ca iubirea e un sentiment complex, un amestec de trairi, senzatii, ganduri, dar acest lucru nu inseamna ca ea nu poate capata alte valente. sau nu ati auzit niciodata de o casnicie in care initial partenerii au fost cei mai buni prieteni?ba chiar mai mult, una intre doua personare care nu se inghiteau candva? exista...
omul e mult prea complex pentru a putea fi limitat la o marioneta a trairilor si gandurilor sale, niste trairi care vin si pleaca precum vor. suntem ceea ce vrem sa fim, in consecinta, simtim ceea ce vrem .cum putem afirma ca suntem condusi de "ceva" ce nici nu e demonstrat ca exista... accept faptul ca omul reactioneaza la diferiti stimuli exterior in diverse moduri.e logic. dar asta nu inseamna ca un sentiment vine si pleaca. se transforma doar..primeste alte valente. anumiti stimuli sunt mai intensi, se schimba prioritatile s.a.m.d.
in cele din urma ,raspunsul la intrebare...nu se duc nicaieri sentimentele (:P). noi suntem cei care credem ca ceva e etern...si nu e.toate se schimba,pornind de la noi insine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu