16 septembrie...

zi ploioasa, trista de toamna... si cand ma gandesc ca acum un an eram atat de fericita, in ciuda norului de examene ce se apropia cu pasi lenti. a fost probabil una dintre cele mai frumoase toamne din viata mea: insorita, calda, cu inserarile senine petrecute pe bancile din parc, zambind, strangand intre palme mana lui. intalnisem un om pe care aveam impresia ca il cunosteam de o viata.puteam sa jur ca nimeni nu ne va desparti. eram atat de hotarata sa nu renunt la noi pentru nimic in lume... si iata-ma totusi scriind azi la timpul trecut: "a fost", "eram"... e atat de dureros cand viata ne bruscheaza, ne pune in fata unor hotarari din care oricum avem de pierdut ceva. tu ce ai fi ales intre un viitor sigur care nu iti garanta fericirea si clipe prezente de bucurie alaturi de persoana iubita? ai fi avut curajul sa risti ? eu nu am avut. acum spun ca am fost o lasa, ca probabil ar fi fost bine, insa e prea tarziu. cartile au fost date pe fata de mult deja. tot ce mi-a ramas sunt multe amintiri frumoase invaluite in parfum de frunze uscate, cafea si scortisoara si gandul ca am fost la un moment dat nespus de fericita. mult timp am evitat sa vorbesc peste asta. pe umerii mei apasa un sentiment greu de vinovatie pentru ca promisesem ceva, in primul rand mie insami,si nu am fost in stare sa ma tin de cuvant.
acum ma consolez cu gandul ca, in urma alegerii mele, am ajuns unde mi-am dorit. speram ca momentul meu de glorie sa ma faca atat de fericita incat sa umple golul lasat de el...si nu a fost asa. evident, am avut o mare satisfactie,care insa a durat cateva zile.
intorcandu-ma cu gandul in timp, constat ca am trecut usor peste acel moment de cumpana. aveam prea multe pe cap. abia acum cand s-a terminat tot si s-a lasat aceasta liniste molesitoare avem timp sa ne gandim, sa punem in balanta ultimele luni din viata noastra, luni care au trecut repede, ca gandul.e atat de trist cand constatam ca am ratat atatea lucruri pentru niste cifre care puteau fi foarte usor cumparate. pentru ca, din pacate, asta a fost bac-ul... o porcarie. iti ratezi un an din viata... pentru ce? pentru a constata ca banii cumpara orice, chiar si viitorul unui om. singurul lucru care te mai incurajeaza in momentele astea este ca tu ai fost cinstit si vei fi cu adevarat bun in ceea ce faci, dar la ce te mai ajuta cinstea in romania? sa mori lasand in urma in fata celor apropiati imaginea unui "erou" si in fata majoritatii cea a unui fraier care credea ca va schimba ceva. asta este cruda realitate. ne amagim cu gandul ca "EU sunt viitorul, Eu voi aduce schimbarea de care are o natiune nevoie de atata vreme".
daca privim in urma, fiecare generatie reprezinta viitorul de care tot vorbesc mai marii nostri... insa e un "viitor" atat de influentabil, vulnerabil in fata unui trecut atat de murdar care ne inghite cand ajungem sa vorbim despre fapte. e mult mai comod, intr-adevar sa stai intr-un scaun moale, la un birou si sa primesti bani pentru a nu face nimic decat sa incerci sa convingi 21 de milioane de romani ca in ei sta schimbarea pe care ei o asteapta, CULMEA, de la politicieni...

de unde am pornit si unde am ajuns... insa aveam atata nevoie sa spun toate cele de mai de sus. e dureros sa vezi ca pentru asemenea lucruri ai renuntat la adevarata fericire, cea pe care numai tu ti-o poti cladi.e dezolant sa te trezesti intr-o zi si sa observi ca o lume, un vis in care tu ai crezut cu toata puterea ta, e cumparat de altcineva cu o bucata de hartie pe care e scris un numar care contine multe zerouri...trist, nu? dar asta e lumea in care traim. acum ne mai ramane doar speranta ca vom putea cumpara si fericirea, candva, cu bani...