ai disparut pe nerasuflate...ai luat cu tine tot ce aveam mai frumos...vise, sperante, zambetul, dorinta de a-ti auzi vocea in fiecare dimineata...imaginea ta s-a spart in mii de bucatele...incerc sa le pun la loc.in zadar. o parte din mine ar arunca toate amintirile la gunoi, o alta parte le tine strans in brate, refuzand sa le dea drumul... pentru ca totul s-a intamplat atat de subit.mi-e greu sa cred ca ai putut sa pui in scena, atat de perfect o intreaga viata de om....si eu sa te cred...sa te cred orbeste.
inca astept ceva sa imi arate ca m-am inselat. sa pot sa sterg cu radiera acele momente in care tu promiteai sa imi iei viata si eu raspundeam aparent nepasator... in fond nu imi venea sa cred ca traiesc o realitate...inca sper ca e un cosmar...un cosmar din care ma voi trezi cu tine de mana sau cu imaginea ta stearsa complet din mintea mea.
Un comentariu:
de unde această tristeţe...?...
nu trebuie...totul va fi bine...gândul clădeşte lumi!
Trimiteți un comentariu